Antena 3 CNN Actualitate Clasamentul celor mai longevivi lideri europeni după moartea reginei Elisabeta a II-a. Pe ce loc se află Ion Iliescu

Clasamentul celor mai longevivi lideri europeni după moartea reginei Elisabeta a II-a. Pe ce loc se află Ion Iliescu

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 23:56 08 Sep 2022 Modificat la 23:56 08 Sep 2022

În plus, Elisabeta a II-a ocupa locul 4 în ierarhia celor mai longevivi lideri europeni, fiind și singura din top încă în activitate, la 96 de ani, potrivit Libertatea.

În prezent, cel mai vârstnic fost lider european aflat în viață este Lubomir Strougal, fostul premier al Cehoslovaciei. El are 97 ani și 324 de zile, fiind născut pe 19 octombrie 1924.

Strougal este urmat de Giorgio Napolitano, fostul președinte italian care a fost în funcție până în 2015, când avea 92 de ani. În clasamentul celor mai longevivi lideri europeni după moartea reginei Elisabeta a II-a se află și Benedict al XVI-lea, fost Papă și șef al Statului Papal, ajuns la 95 ani și 145 zile.

Singura femeie rămasă în lista primilor 15 lideri este islandeza Vigdís Finnbogadóttir, la 92 de ani și 146 zile. Fostul președinte al României, Ion Iliescu, ocupă doar locul 14. Ion Iliescu are 92 ani și 189 de zile.

1. Lubomir Strougal (Cehoslovacia, premier, 1970-88) – 97 ani, 324 zile

2. Giorgio Napolitano (Italia, președinte, 2006-15) – 97 ani, 71 zile

3. Arnaldo Forlani (Italia, premier, 1980-81) – 96 ani, 274 zile

4. Valdas Adamkus (Lituania, președinte, 1998-03, 2004-09) – 95 ani, 309 zile

5. Raif Dizdarevic (Iugoslavia, președinte, 1988-89) – 95 ani, 309 zile

6. Benedict al XVI-lea (Vatican, Papă și Suveran, 2005-13) – 95 ani, 145 zile

7. Hans Modrow (RDG, președinte al consiliului de miniștri, 1989-90) – 94 ani, 224 zile

8. Arnold Ruutel (Estonia, președinte, 2001-06) – 94 ani, 121 zile

9. Peter Boross (Ungaria, premier, 1993-94) – 94 ani, 12 zile

10. Edouard Balladur (Franța, premier, 1993-95) – 93 ani, 129 zile

11. Nikolai Rîjkov (URSS; președinte al consiliului de miniștri, 1985-91) – 92 ani, 345 zile

12. Alfred Moisiu (Albania, președinte, 2002-07) – 92 ani, 281 zile

13. Milan Panici (Iugoslavia, premier federal, 1992-93) – 92 ani, 262 zile

14. Ion Iliescu (România, președinte, 1990-96, 2000-04) – 92 ani, 189 zile

15. Vigdís Finnbogadóttir (Islanda, președinte, 1980-96) – 92 ani, 146 zile

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole