Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, reţinut de procurorii DNA

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, reţinut de procurorii DNA

Silvia Preda
3 minute de citit Publicat la 08:32 23 Sep 2023 Modificat la 11:02 23 Sep 2023

Acesta a fost adus în jurul orei 04:00 la audieri, după ce, în prealabil, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa acestuia din comuna vasluiană Ştefan cel Mare.

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.

Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Iată comunicatul DNA

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului:

Buzatu Dumitru președinte al Consiliului județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 08.05.2023 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019".

Marcel Ciolacu cere excluderea lui Dumitru Buzatu din PSD

Marcel Ciolacu convoacă de urgență Biroul Politic Național și propune excluderea lui Dumitru Buzatu.

"Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!", a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Dumitru Buzatu este vicepreședinte PSD, președinte al CJ Vaslui, fost deputat și unul dintre cei mai longevivi lideri județeni ai PSD.

Averea lui Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, prins de DNA în timp ce lua șpagă de peste un milion de lei

Conform declarației de avere, Dumitru Buzatu, cel care a fost prins în flagrant de DNA că lua o șpagă de peste un milion de lei, este proprietarul a nouă terenuri, patru dobândite prin contract de vânzare cumpărare, iar cinci prin ”altele”.

Două terenuri sunt deținute în cotă parte, restul exclusiv de Dumitru Buzatu. Cel mai mic teren are 500 de mp, iar cel mai mare 46.000 de mp. Patru terenuri sunt agricole, două forestiere, două intravilane, iar unul se află în  "altă categorie”.

Două terenuri au fost obținute în 2006, două în 2008 și restul de 5 în 2018. 

Citeşte şi: Dumitru Buzatu, prima declaraţie după ce a fost prins în flagrant de DNA

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole