Antena 3 CNN Politică Ciucă și Ciolacu au mers la Patriarhul Daniel, înainte de ședința de Coaliție despre deficit și măsuri economice

Ciucă și Ciolacu au mers la Patriarhul Daniel, înainte de ședința de Coaliție despre deficit și măsuri economice

Robert Kiss
3 minute de citit Publicat la 14:21 22 Iul 2024 Modificat la 18:33 22 Iul 2024

Liderii coaliției de guvernare s-au reunit, luni, în ședință, pentru a discuta teme economice. Este prima întâlnire a liderilor PNL şi PSD, după atacurile reciproce din ultima perioadă. Ședința de Coaliție a fost progrmată după-masă, în prima parte a zilei, cei doi lideri, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, fiind prezenți la Catedrala Patriarhală, unde a avut loc o slujbă și o scurtă recepție cu ocazia aniversării Patriarhului Daniel, care împlinește 73 de ani.

UPDATE 18:00 Ședința de Coaliție s-a terminat. Liderii PSD și PNL au discutat despre deficit și reducerea cheltuielilor, precum și despre organizarea alegerilor.

Surse politice au declarat pentru Antena 3 CNN că până la data de 1 septembrie trebuie prezentat în Coaliție un plan pentru deficit și reducerea cheltuielilor. Sursele citate spun că până la finalul anului Guvernul sper să economisească 5 miliarde de lei din reducerea cheltuielilor bugetare. La Coaliția de luni a fost prezent și șeful AEP, Toni Greblă, cu care a fost discutat subiectul alegerilor, pentru că în această săptămână guvernul urmează să pună în transparență decizională OUG pentru organizarea alegerilor de la finalul anului.

------------------------------------------------

La ora 12:00, la Palatul Patriarhiei, a avut loc un scurt moment aniversar în timpul căruia au fost prezentate mesaje de felicitare din partea autorităților de stat centrale și locale, precum și ale altor instituții publice, potrivit agenției oficiale de știri Basilica. Au participat și cei doi lideri PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Ulterior, de la ora 16:00, a avut loc ședința de Coaliție. Pe agenda discuțiilor fiind subiecte economice, potrivit unor surse politice. 

Anterior, luni dimineață, la guvern a avut loc o discuție între ministrul Finanțelor Marcel Boloș și liderii coaliției de guvernare, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Discuțiile au loc în contextul în care Guvernul României încearcă să convingă Comisia Europeană să accepte o perioadă de grație de 7 ani pentru reducerea deficitului sub 7%.

Săptămâna trecută, Marcel Ciolacu a anunțat că va parafa un nou acord cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar, astfel încât acesta să ajungă la sub 2% din Produsul Intern Brut, peste 7 ani. În acest moment, datele oficiale ale Comisiei Europene (CE) estimează deficitul bugetar la României la 6,9% din PIB, în 2024.

„În primul rând, noi am avut un acord cu Comisia Europeană pe trei ani, de la un deficit 9,2%, istoric, cel mai mare din Europa, inimaginabil pentru orice Guvern, şi ne-am asumat că până în trei ani ajungem la 3%, într-un an în care accesul la fonduri europene era unul imens, în care închideai un exerciţiu financiar trecut, 2016 - 2020, unde aveai obligaţia să vii cu o finanţare de 15%, aveai exerciţiul financiar actual, care începuse după un an de zile să aibă proiecte mature şi aveai investiţiile din PNRR. (...) Cum poţi să-ţi asumi, în momentul de dezvoltare cel mai important al României, un deficit de 3%? Cu adevărat, ce ne-a zis Comisia şi am respectat şi o să respectăm şi anul acesta - sub nicio formă să nu avem deficit pe consum. (...) Am ajuns cu Comisia la un dialog şi, normal, cu următoarea Comisie o să parafăm acordul să avem pe şapte ani intrarea în deficitul asumat de la Maastricht de 3%, cu 0,74% scădere anual”, declara premierul Marcel Ciolacu.

Comisia Europeană urmează să propună recomandări pentru ca statele să iasă din procedura de deficit excesiv, strategia propusă de România fiind o ajustare pe şapte ani, timp în care trebuie realizate cel puţin reformele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, spunea și Marcel Boloș.

El a subliniat, totodată, că ajustarea deficitului nu înseamnă că creşteri de taxe şi impozite care să afecteze oamenii şi mediul de afaceri.

Ședința de Coaliție, după atacuri între parteneri

Este prima întâlnire a liderilor PNL şi PSD, după atacurile reciproce din ultima perioadă. 

Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, precizând că va merge în filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa. El arăta că ”în acest moment” un proiect privind un candidat comun al PNL şi PSD ”nu mai poate să se deruleze”. 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a ironizat anunţul lui Nicolae Ciucă privind candidatura la alegerile prezidenţiale.

Întrebat când va face anunţul privind candidatura la prezidenţiale, Ciolacu a declarat: „Cu certitudine nu când mă duc la Washington. Când am văzut prima oară am crezut că s-a înscris la conferinţa democraţilor în acest pentru înlocuirea preşedintelui Biden. Dacă va fi nevoie de acest anunţ, o să-l fac cu certitudine în România”.

Chestionat despre un eventual tandem Nicolae Ciucă – Klaus Iohannis, Ciolacu a afirmat: „Da, da, închipuirea performanţei”.

De altfel, liderul PSD a spus despre preşedintele Iohannis că nu a fost un preşedinte independent şi apolitic şi că s-a implicat în viaţa politică şi în campaniile electorale, alături de PNL, dar şi că a atacat PSD şi pe el, personal.

Atacuri între PSD și PNL au fost și pe subiectul închiderii Văii Oltului.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole