Antena 3 CNN Politică Ciucă le-a promis pensionarilor că va fi alături de ei: „România de azi s-a ridicat pe umerii lor”

Ciucă le-a promis pensionarilor că va fi alături de ei: „România de azi s-a ridicat pe umerii lor”

de Bianca Chirilă    |   

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a promis pensionarilor că PNL va fi alături de ei, pentru că „România de azi s-a ridicat pe umerii lor”. El a precizat că „inițiativa liberală care face dreptate pensionarilor a fost votată astăzi în Parlament”, iar „pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate”.

„Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate! Inițiativa liberală care face dreptate pensionarilor a fost astăzi votată de Parlament. Prin aceasta, plafonul de impozitare crește de la 2.000 la 3.000 de lei, iar pensiile mai mari vor fi impozitate doar pentru suma care depășește 3.000 de lei, cu 10%”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

Liberalul a mai adăugat că „peste trei milioane de pensionari vor avea venituri mai mari de la 1 octombrie”.

„Prin această măsură, facem viața mai bună seniorilor care au muncit pentru a construi România în care trăim astăzi. Acest proiect, alături de digitalizarea sistemului de pensii inițiată tot de către ministrul liberal al Muncii de la acea vreme, Raluca Turcan, de recalcularea pensiilor și eliminarea inechităților definitivează reforma sistemului public de pensii”, a mai spus liderul PNL.

De asemenea, „și-a luat angajamentul ferm ca PNL să fie în continuare alături de fiecare senior”, pentru că „România de azi s-a ridicat pe umerii lor”.

„Iar noi, liberalii, le respectăm moștenirea și contribuția”, a mai spus el.

Subiecte în articol: Nicolae Ciucă pensionari PNL impozit pensii
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile