Antena 3 CNN Politică Cîțu evită să spună dacă demisionează din fruntea Guvernului în cazul în care pierde cursa din PNL

Cîțu evită să spună dacă demisionează din fruntea Guvernului în cazul în care pierde cursa din PNL

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 11:39 10 Aug 2021 Modificat la 11:39 10 Aug 2021

„Eu sunt aici în cursa pentru președintele Partidului Național Liberal. Despre acest lucru discutăm. Celălalt obiectiv al meu este să avem o guvernare cât mai bună, pentru că această guvernare este pentru români”, a spus, marți, Florin Cîțu, la interpelarea presei.

El a fost întrebat de declarația președintelui PNL, Ludovic Orban, care a anunțat că demisionează dacă pierde alegerile din 25 septembrie.

„Este o chestiune de onoare, eu dacă pierd alegerile... îmi scriu înainte de alegeri demisia din fruntea Camerei Deputaților”, a spus la Digi 24 președintele PNL.

Ludovic Orban a lăsat să se înțeleagă că și premierul Florin Cîțu ar trebui să demisioneze din fruntea Guvernului dacă va pierde alegerile din interiorul PNL.

„Ce legitimitate mai are un premier dacă partidul nu-l mai vrea, dacă pierzi în interiorul propriului partid... Florin Cîțu a luat decizia să candizeze știind că va fi în competiție cu mine... Să așteptăm congresul, vom vedea atunci”, a mai spus Orban. 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole