Antena 3 CNN Actualitate Locale Circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, permisă și pe timpul nopții în minivacanța de Sfânta Maria

Circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, permisă și pe timpul nopții în minivacanța de Sfânta Maria

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:25 13 Aug 2023 Modificat la 20:25 13 Aug 2023

Pe tot parcursul zilei de marți, 15 august, și până miercuri la ora 21:00, traficul pe pod va fi permis fără restricțiile ce se aplică în timpul nopții, când sunt demontate macaralele folosite la construcția podului.

Potrivit graficului de circulație pe care l-au comunicat luna trecută Compania de Drumuri (CNAIR) și Poliția Rutieră lucrările pentru demontarea macaralelor vor fi suspendate pentru a permite trecerea Dunării într-o perioadă cu flux mare de turiști spre și dinspre Tulcea, Delta Dunării și Litoral. Podul peste Dunăre este prima legătură rutieră între județele Brăila și Tulcea, iar timpul de deplasare se reduce cu aprox. o oră (cât durează trecerea Dunării cu BAC-ul).

„Program circulație pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila! Pentru finalizarea lucrărilor auxiliare la podul suspendat, în perioada 17.07.2023 – 30.11.2023 se va închide traficul pe timpul nopții, de luni până vineri, inclusiv, în intervalul orar 21:00 – 6:00, exceptând zilele de sărbători legale.

Citeşte şi: Podul suspendat peste Dunăre, deschis cu mare fast, a rezistat doar o lună. Au apărut denivelări în asfalt

Astfel, circulația rutieră pe pasaj va fi permisă de sâmbătă, ora 06:00 până luni, ora 21:00. În perioada închiderii circulației pe timpul nopții, traficul rutier va fi permis doar prin sensurile giratorii amenajate la intersecțiile cu DJ 221B Vădeni (km 1+180) și cu DN 22B (km 4+530) și deviat pe DN 22 către trecere BAC Smârdan – Brăila”, arată CNAIR.

Podul de la Brăila, supranumit „Golden Gate” de România, a fost inaugurat pe 6 iulie, însă doar pe varianta „scurtă” Măcin, urmând ca la sfârșitul anului să fie deschisă și varianta Jijila (10-11 km cu profil de Drum Expres).

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole