Traficul feroviar se realizează în continuare în condiţii de iarnă, la temperaturi scăzute, existand posibilitatea ca unele trenuri să mai înregistreze întârzieri la sosire/plecare, informează cfrcalatori.ro.
Pentru perioada 26 ianuarie – 1 februarie, din cele peste 1200 de trenuri/zi ale CFR Călători, vor fi anulate în medie 9 trenuri/ zi, ceea ce reprezintă sub 1% din numărul total de trenuri care circulă în fiecare zi. Traficul de pasageri este preluat, în măsura posibilităţilor, de celelalte trenuri rămase în grafice.
„Anulările sunt necesare pe fondul temperaturilor scăzute si pentru ca ne dorim să protejăm călători”, arată cfrcalatori.ro.
De asemenea, în situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încălzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren redistribuie călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi li se acordă asistenţa necesară.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile anulate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor / călătoriilor pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro..