Antena 3 CNN Actualitate Social Circa 8.000 de membri PSD, în stradă la Craiova. Primul marș în memoria Regelui Mihai - VIDEO

Circa 8.000 de membri PSD, în stradă la Craiova. Primul marș în memoria Regelui Mihai - VIDEO

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:03 10 Dec 2017 Modificat la 12:03 10 Dec 2017

UPDATE 12.03 - Circa 8.000 de membri ai PSD Dolj s-au adunat, duminică, în centrul Craiovei, pentru a aduce un omagiu Regelui Mihai prin depunerea de flori şi candele la statuia fostului suveran, amplasată între Teatrul Naţional "Marin Sorescu" şi Universitate, potrivit agerpres.ro.

Potrivit preşedintelui PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, persoanele adunate pe strada A. I.Cuza din Craiova sunt membri ai structurilor de conducere ai organizaţiei judeţene de partid, organizaţii locale din tot judeţul, organizaţia de pensionari, de tineret, în număr de circa 8.000.

----------------------------

Știrea inițială 11.06

Mii de oameni au ieșit în stradă, duminică dimineață, la Craiova, organizând astfel un prim marș pentru Regele Mihai.

Oamenii au buchete de flori în mână și vor merge să aprindă flori și să depună candele la bustul Regelui Mihai.

În fruntea coloanei de oameni se află ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, șeful Comisiei SRI.

La acest marș sunt așteptați 8.000 de oameni. 

La Craiova urma să aibă loc un miting politic de susținere a premierului Mihai Tudose, însă oamenii au renunțat și al organizat acest marș al tăcerii și respectului, în memoria Regelui Mihai.

Un marș în memoria regelui este anunțat pentru duminică seara și în Capitală, în Piața Victoriei.

Regele Mihai I al României a murit marți, la ora 13, ora României, la reședința privată din Elveția.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole