Antena 3 CNN Coronavirus Circ la Focșani. Managerul Spitalului Județean a fost luat cu poliția

Circ la Focșani. Managerul Spitalului Județean a fost luat cu poliția

S.T.
1 minut de citit Publicat la 13:09 12 Apr 2020 Modificat la 13:09 12 Apr 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că managerul Spitalului Județean din Focșani, confirmat pozitiv cu COVID-19, ar fi plecat din unitate cu toate documentele și nu se știe unde se află în prezent.

Managerul Constantin Mândrilă a explicat într-o intervenție telefonică la Antena 3 că stă într-o locuință în apropiere de spital și că a notificat DSP Vrancea că se va trata la domiciliu, în autoizolare.

Poliția a venit duminică și l-a dus cu salvarea la spital.

„Nu m-am ascuns absolut nicăieri. Eu joi, în momentul în care am fost declarat pozitiv, am sunat la DSP Vrancea și DSP a anunțat Ministerul. M-am prezentat imediat în secția de Boli infecțioase, în triaj. În urma acestui control, medicul șef al secției a constatat că sunt un caz ușor și mi-a spus că pot să mă tratez la un domiciliu ales și să mă autoizolez. În spital m-am infectat, sunt plecat de acasă de 3 săptămâni, mi-am ales un domiciliu lângă spital și stau zi și noapte în spital ca să pot să fac tot ce este posibil și să combat această pandemie. M-a sunat prefectul și mi-a spus că trebuie să mă mut urgent în secția de Boli Infecțioase că altfel mă va muta cu forța.

Eu am notificat încă de vineri că mă mut în domiciliul ales și mă autoizolez(...). Am notificat scris și DSP Vrancea, am toate documentele.

Azi m-am trezit cu telefon de la prefect în care să-mi spună că obligatoriu trebuie să mă mut în secția de Boli Infecțioase, altfel vine și mă mută cu forța.

Poliția este la ușă aici unde sunt și așteaptă să vină salvarea, să mă echipeze și să mă ducă la Boli Infecțioase.

Foarte mulți colegi stau acasă în autoizolare și se tratează. Nu înțeleg acest tratament inuman asupra mea”, a spus bărbatul.

Întrebat cum explică situația, managerului a spus că e ținta unor atacuri.

„Asta e hărțuire pe față”, a adăugat el.

Circ la Focșani. Șef de spital luat cu poliția

Etichete: manager spital
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole