Antena 3 CNN Politică Circ în Parlament. Un liberal a preluat conducerea ședinței în Camera Deputaților și opoziția a votat schimbarea lui Dragnea

Circ în Parlament. Un liberal a preluat conducerea ședinței în Camera Deputaților și opoziția a votat schimbarea lui Dragnea

2 minute de citit Publicat la 12:40 05 Dec 2018 Modificat la 12:40 05 Dec 2018

Update: Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost închisă miercuri, la câteva minute după ce a fost reluată pentru vot final. 

Opoziţia a anunţat că părăseşte sala plenului. 

În şedinţa de plen urma să se dea votul final pe proiectele de lege care au fost dezbătute luni, dar acest lucru nu a putut fi posibil pentru că nu a fost întrunit cvorumul necesar. 

Până la votul final, discuţiile s-au axat pe cererile de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi vicepreşedintelui Florin Iordache, iniţiate de Opoziţie. Liderii Opoziţiei au insistat pe supunerea la vot, în plenul de miercuri, a cererilor de revocare, în timp ce Puterea a invocat în mod repetat Regulamentul. 

Update: Deputatul PNL Raluca Turcan susţine că votul dat în Parlament, chiar dacă nu a fost supus de preşedintele de for, a respectat procedura, aşa că Liviu Dragnea a pierdut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Turcan afirmă că dacă nu e recunoscut votul, Opoziţia va părăsi plenul.

"Domnul Dragnea a fugit. A capturat statul român şi prin interpusi, exact aşa cum fac infractiorii. Iar cel mai umil şi slugarnic interpus este Florin Iordache. Realitatea este că majoritatea PSD ALDE nu mai există. Punct. Doi -Liviu Dragnea este revocat din funcţia de presedinte al Camerei Deputaţilor. Florin Iordache este revocat din funcţia de vicepreşedinte al camerei Deputaţilor. 4. Procedura de vot stabilită pentru a merge mai departe cu orice fel de lege e votul cu mâna ridicată", a declarat Raluca Turcan.

Opoziţia se bazează pe votul dat la iniţiativa vicepreşedintelui Marilen Pirtea, care a mers la microfonul unde se ţin discursurile şi a cerut vot, în timp ce Florin Iordache, cel care prezida forul, striga la microfon: "Vă faceţi de râs".

Drept urmare, există două variante: cea a coaliţiei şi a puterii, potrivit căreia propunerea era neregulamentară şi nu a fost supusă la vot, şi cea a Opoziţiei, care spune că propunerea de revocare a lui Liviu Dragnea a fost potrivit regulamentului intern şi a trecut cu votul Opoziţiei.

Știrea inițială

Cuvinte grele aruncate în plenul parlamentului, la ședința de miercuri. Coaliția PSD-ALDE este încolțită de partidele din opoziție. Acestea din urmă amenință cu greva parlamentară, dacă revendicările lor nu sunt acceptate. 

PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților, iar opoziția forțează schimbarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea și cea a vicepreședintelui Florin Iordache.

PNL a solicitat, prin vocea liderului de grup, introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcții pentru Liviu Dragnea și Florin Iordache.

Președintele de ședință, Florin Iordache s-a opus acestei solicitări, ca urmare a unei ședințe a liderilor de grup. El a explicat că pentru a introduce un punct nou pe ordinea de zi este nevoie de un vot unanim al liderilor de grup. În acest caz, trei lideri de grup se opun propunerii PNL.

Florin Iordache a fost jignit în plen, însă nu le-a răspuns celor care i-au adresat cuvinte grele.

Raluca Turcan a solicitat ca plenul să fie condus de vicepreşedintele Camerei Marilen Pirtea (PNL), iar votul să se facă prin ridicare de mână, în timp ce parlamentarul USR Tudor Benga i-a transmis lui Florin Iordache că este cunoscut de ”toată lumea” drept ”Florin Ciordache”.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole