Premierul Marcel Ciolacu a făcut apel la calm, luni seara, în scandalul planșeului Unirii, cerându-le primarului general, Nicușor Dan, și primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, să rezolve problemele prin dialog.
„Fac un apel atât la primarul Capitalei, domnul Nicușor Dan, cât și la primarul sectorului 4, domnul Daniel Băluță, să pună capăt acestei confruntări și să revină la masa dialogului. Siguranța bucureștenilor nu trebuie să fie un motiv de dispută politică.
Într-o democrație consolidată, dreptatea nu se face cu buldozerul. Ci prin instituțiile statului. Iar dacă o parte este nemulțumită, atunci avem instanțe de judecată. Așa este normal.
Prin urmare, cred că toată lumea trebuie să se calmeze în problema planșeului de la Piața Unirii. Au fost deja oameni răniți.
Repet – sunt convins că, în final, ambii primari urmăresc același lucru – siguranța bucureștenilor! Aici nu este vorba de cine strigă mai tare. E vorba despre București- capitala României.”
Mesajul prim-ministrului vine după ce, luni seara, primarul general a venit în zona Unirii, alături de reprezentanţi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, ai ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor, în vederea îndepărtării gardurilor amplasate de Primăria Sectorului 4 pentru refacerea planşeului.
La faţa locului au fost aduse şi buldoexcavatoare pentru îndepărtarea gardurilor care împrejmuiesc organizarea de şantier, însă reprezentanţii Poliţiei Sectorului 4 s-au aşezat în faţa vehiculelor. Conducătorul unui utilaj care încerca să îndepărteze gardurile montate în zona Unirii ar fi lovit două persoane, care au fost transportate la spital.
Nicuşor Dan a anunţat că a emis o dispoziţie de primar general, în baza căreia Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti împreună cu angajaţii ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor să desfiinţeze construcţiile ilegale amplasate pe terenul administrat de PMB.