Antena 3 CNN Politică Ciolacu spune că Boloş a negociat cu Comisia Europeană să păsuiască România cu deficitul bugetar

Ciolacu spune că Boloş a negociat cu Comisia Europeană să păsuiască România cu deficitul bugetar

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:01 12 Iun 2024 Modificat la 18:05 12 Iun 2024

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani, notează Agerpres. 

Întrebat dacă banii alocaţi pentru apărare vor fi scoşi din deficitul bugetar, premierul Marcel Ciolacu a spus:

"Nu. Sunt alte discuţii în ceea ce priveşte calcularea deficitului la nivelul Comisiei Europene. Când se termină atribuţiile unei Comisii, ei vor face anumite propuneri şi un raport viitoarei Comisii. Nu am ajuns acolo. Cu certitudine sistemul de calcul al deficitului se va schimba.

Asta ţine de cine va fi comisarul .. actualul comisar pe buget-finanţe al Comisiei a venit cu anumite modificări. Sunt ferm convins, de exemplu, cum e şi logic, actualul comisar o să ne trimită şi nouă scrisoare să ne spună că nu ne-am încadrat în acordul semnat de domnul Cîţu de a respecta deficitul pe 3 ani şi că se impune un nou acord.

Deja ministrul Finanţelor s-a dus şi a negociat să fie un nou acord pe 7 ani, ceea ce mi se pare cât se poate de plauzibil, astfel încât să ajungem la 3% în acordul de la Maastricht", a spus premierul Marcel Ciolacu, la sediul PSD.

De asemenea, Ciolacu a precizat că se lucrează la legea salarizării şi este posibil ca aceasta să intre în vigoare în a doua parte a anului 2025.

"Nu se va pune nimic în aplicare până nu terminăm digitalizarea", a spus premierul Marcel Ciolacu. 

Planul secret al Guvernului, ca să nu piardă bani europeni | Surse

Guvernul are un plan secret pentru a nu pierde banii europeni din cauza deficitului bugetar.

Executivul nu vrea să introducă taxe noi în an electoral şi se pregăteşte să ceară Comisiei Europene o păsuire de trei ani pentru a reduce deficitul bugetar la 3%. Guvernul a demarat deja negocierile cu oficialii de la Comisia Europeană, astfel încât să ceară o prelungire, pentru că fără această prelungire ar trebui ca deficitul bugetar al României să scadă la 3%.

Executivul vrea să mai aștepte trei ani până când să scadă deficitul la 3% din produsul intern brut și poartă negocieri cu cei de la Comisia Europeană. Potrivit unor surse, unul din argumentele aduse de Executivul de la București în fața Comisiei Europene este acela că mai multe țări europene sunt în această procedură și au deficite crescute. 

Prin urmare, vor să obțină o păsuire. Dacă aceste negocieri nu vor fi încununate de succes, există riscul ca România să plătească o amendă considerabilă, care se ridică la 1,7 miliarde de euro. Asta înseamnă 0,5% din produsul intern brut și este o sancțiune pe care Comisia o poate aplica atunci când țările membre nu respectă recomandările făcute pentru corectarea deficitului excesiv.

România a depășit considerabil deficitul din 2019. Din 2020 a intrat în această procedură de deficit excesiv, însă în an electoral Guvernul nu vrea să aducă noi taxe. 
Ia însă în calcul posibilitatea de a introduce mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor. De exemplu, Guvernul ar putea, după 25 aprilie, să stabilească faptul că instituțiile de stat vor funcționa doar cu anumite limite de cheltuieli și ar putea recurge din nou la acele alocări din fondul de rezervă pentru a ține cheltuielile sub control. 

Eurostat arată că România a avut anul trecut cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană și o situație similară a avut doar Grecia. Pe lângă România și Grecia, sunt și alte 11 țări membre ale Uniunii Europene care au avut un deficit de cont curent considerabil.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole