Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a declarat marți, la evenimentul de lansare a programului de guvernare al social-democraților pentru perioada 2024-2028, că, dacă va ajunge președinte, va fi președintele „tuturor românilor, pesedişti, liberali sau userişti”. Ciolacu a spus că el nu va fi „un președinte comod”, lansând astfel un atac la adresa lui Klaus Iohannis. „Uitaţi de terenurile confortabile de golf cu trei găuri”, a spus Marcel Ciolacu.
„Sunt un om politic crescut şi format în Partidul Social Democrat. Şi voi fi mereu un partener corect faţă de toţi colegii mei. Cred că am demonstrat asta până acum şi vă asigur că nu îmi voi schimba principiile nici de-acum înainte! Însă, ca Preşedinte al României, voi fi reprezentantul tuturor românilor, pesedişti, liberali sau userişti, ori ai românilor care votează AUR sau UDMR! Pentru că, indiferent de opţiunile politice, toţi suntem români”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a menţionat că „va face tot ce stă în puterea sa pentru a fi loial, în primul rând, intereselor ţării”, precizând că ”acest program de guvernare este gândit să maximizeze potenţialul de creştere a României în următorii ani, care sunt ani de vârf ai dezvoltării noastre europene”.
„De aceea, vă mulţumesc tuturor celor care aţi contribuit la acest program, ştiu că este vorba de sute de colegi din toate judeţele ţării. Şi mai ştiu ceva: că românii vor arăta la vot, pe 1 decembrie, de Ziua Naţională, că Partidul Social Democrat este cel care le reprezintă cel mai bine interesele”, a afirmat Ciolacu.
„Ca viitor preşedinte, vă asigur că voi sta umăr la umăr cu Guvernul în realizarea tuturor măsurilor din programul de guvernare. Voi merge ori de câte ori va fi nevoie la şedinţele de Guvern. Dar voi însoţi membrii Cabinetului şi pe teren. Voi fi acolo unde oamenii au probleme. Nu am de gând să fiu un preşedinte comod. Uitaţi de terenurile confortabile de golf cu trei găuri. Este timpul să ne punem adidaşii de alergare”, a mai spus Ciolacu, subliniind că ”avem de recuperat foarte mult timp pierdut în ultimii 20 de an şi trebuie să o facem rapid, ca la sprint”.
„Succesul acestui program este, de fapt, şi pilonul esenţial pentru ca România să intre pe calea sigură a dezvoltării. Iar locuitorii acestei ţări să aibă, după 20 de ani de experimente nefaste, un Preşedinte pentru toţi românii”, a mai arătat Marcel Ciolacu în discurs.
Ciolacu a spus care sunt prioritățile programului de guvernare PSD
Acesta a spus că marile priorităţi ale programului de guvernare PSD sunt creşterea veniturilor românilor în următorii 4 ani, prin ducerea câştigului salarial mediu brut la peste 2.600 euro pe lună, iar salariul minim brut la 1.300 euro pe lună. PSD îşi propune să crească pensia medie la peste 800 euro, iar cea minimă la 415 euro.
„Sunt extrem de mândru – şi un pic invidios! – de felul în care s-au organizat colegii mei din PSD pentru lansarea acestui program de guvernare. În primul rând, de locul ales, care are o simbolistică aparte”, a spus preşedintele PSD, în discurs, arătând că lansarea programului are loc ”într-o fostă uzină electrică, cu arhitectură inspirată din Franţa şi generatoare fabricate în Germania”.
„Aici a fost prima centrală electrică a Bucureştiului. Inaugurată în 1908, o adevărată bijuterie industrială! Cu trei grupuri acţionate de motoare Diesel, pe atunci cele mai mari din lume, şi generatoare electrice Siemens. Din 1908 şi până în anii ’70, Bucureştiul a primit lumină de la această Uzină Electrică. Este un exemplu clar că, România avea, acum mai bine de 100 de ani, o viziune industrială modernă. Mai mult, era în avangarda energetică mondială! Astăzi, într-un arc peste timp, Partidul Social Democrat propune românilor planul său de reindustrializare a României şi un traseu care să transforme această ţară într-un hub tehnologic al Europei”, a spus Ciolacu.
Liderul PSD a evidențiat că programul de guvernare a fost elaborat în urma a zeci de întâlniri cu reprezentanții sociali, incluzând cele mai importante și active sindicate și asociații patronale din România.
„S-a discutat serios, aşezat, pe fiecare domeniu în parte. Le mulţumesc pe această cale tuturor partenerilor de dialog! Pentru că acest program de guvernare este clădit pe multe dintre propunerile lor valoroase. Şi este firesc să fie aşa, pentru că acest program îşi propune să modernizeze România şi să schimbe, în bine, viaţa românilor. Iar marii actori sociali îi reprezintă cel mai bine pe toţi românii! Atât pe cei de la stat, cât şi pe cei din mediul privat, pe cei de la oraşe, dar şi pe cei din mediul rural, pe tineri, dar şi pe cei în vârstă”, a spus Marcel Ciolacu.
„Întotdeauna, noi, cei din PSD, am ştiut să dialogăm cu oamenii valoroşi care cunosc în detaliu problemele economice şi sociale ale ţării. Să acceptăm că nu le ştim noi pe toate. Să recunoaştem ideile bune şi să le preluăm având credinţa că aşa trebuie să se petreacă lucrurile într-o ţară normală. Noi, cei de la PSD, am demonstrat că suntem acea forţă politică a ţării capabilă să transforme ideile în acţiuni care produc rezultate concrete. Am redeschis economia, am protejat puterea de cumpărare a românilor, am făcut dreptate pensionarilor, dar şi celor din mediul privat plătiţi cu salariul minim. În paralel, am început construcţia a trei spitale regionale şi modernizăm alte zeci de spitale existente. Am dat drumul la zeci de şantiere de infrastructură, astfel încât chiar din acest an românii vor circula pe noi porţiuni de autostradă. Am susţinut economia prin programe şi granturi şi am încurajat prelucrarea materiei prime aici în România, mai ales în industria alimentară”, a declarat preşedintele PSD.
El a adăugat că asta vor face în continuare, vor finaliza proiectele începute şi vor demara altele noi.
„Marile priorităţi ale acestui program de guvernare înseamnă să continuăm să creştem veniturile românilor în următorii 4 ani. Să ducem câştigul salarial mediu brut la peste 2.600 euro pe lună, iar salariul minim brut la 1.300 euro pe lună. Să creştem pensia medie la peste 800 euro, iar cea minimă la 415 euro. Pentru că ţinta noastră, la finalul următorului ciclu de guvernare, în 2028, este ca puterea de cumpărare a românilor să ajungă la media Uniunii Europene”, a spus Ciolacu, precizând că a fost o muncă serioasă, de echipă, aşa cum numai Partidul Social Democrat ştie să facă.
Liderul PSD le-a mulţumit lui Mihai Tudose şi lui Sorin Grindeanu, care şi-au asumat sarcina de a construi acest program printr-un dialog susţinut, atât în interiorul, cât şi în afara partidului.
„Ştiu că, multora dintre colegii noştri, Mihai le-a scos peri albi în ultimele luni. Dar asta arată câtă determinare a avut ca să repună în funcţiune o structură vitală a partidului - Consiliul Naţional. Să-l facă să redevină principalul nostru furnizor de programe de politici publice. Este un câştig uriaş, pentru care toţi trebuie să îi mulţumim. Ştiu că nici Sorin nu este un partener foarte comod de discuţii. Are o minte de matematician şi nu acceptă orice idee, chiar dacă sună bine. Trebuie să i se ofere argumente solide şi logice pe care să le înţeleagă şi să şi le asume. De aceea, rolul său de filtru exigent al soluţiilor propuse, atât de colegii din PSD, cât şi de partenerii sociali, este atât de important. Ştiu că fiecare măsură propusă în acest program a fost analizată de multe ori, inclusiv din punctul de vedere al sustenabilităţii ei. Şi îi mulţumesc sincer pentru asta”, a completat Marcel Ciolacu.
Ciolacu: E o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD
Ciolacu a declarat că este o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD iar dacă românii îi vor acorda încrederea şi votul lor pentru a ajunge Preşedintele României, va face ce a zis, şi anume va împărţi puterea.
„Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD! Iar, dacă românii îmi vor acorda încrederea şi votul lor pentru a ajunge Preşedintele României, voi face ce am zis: voi împărţi puterea! Pentru că este nevoie de un asemenea echilibru, după un mandat prezidenţial de 10 ani, care a făcut atât de mult rău românilor şi României”, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul evenimentului de lansare a programului de guvernare al PSD.
El a menţionat că „a împărţi puterea înseamnă inclusiv a găsi acel partener politic alături de care să putem realiza cât mai multe dintre obiectivele comune din programul meu prezidenţial şi din programul PSD, alături de orice alte idei valoroase ale altor partide, pentru că aşa este firesc”.
„Noi nu avem orgolii când este vorba de a ajunge la un consens politic pentru dezvoltarea României folosind banii europeni! Nu avem orgolii să ne aşezăm la masă cu oricine susţine finalizarea autostrăzilor şi a spitalelor moderne, investiţiile masive în educaţie, protejarea copiilor noştri de droguri şi susţinerea românilor din diaspora”, a arătat Ciolacu.
El a menţionat că a mers foarte mult prin ţară în ultimul an şi ştie sigur că asta aşteaptă şi românii de la ei.
„Să terminăm cu scandalurile politice, cu acuzaţiile şi cu demagogia şi să muncim mai mult pentru a dezvolta această ţară şi pentru a avea un nivel de trai similar statelor europene dezvoltate. Să le oferim românilor care trăiesc acum în afara ţării motive tot mai puternice să se întoarcă şi să-şi construiască un rost aici, în ţara lor! Alături de familiile şi de prietenii lor”, a spus Marcel Ciolacu.