Antena 3 CNN Politică Ciolacu, după ce Ciucă a spus că nu mai vine la ședințele coaliției: "Putem comunica prin telepatie"

Ciolacu, după ce Ciucă a spus că nu mai vine la ședințele coaliției: "Putem comunica prin telepatie"

de Adrian Iclozan    |   

Premierul Marcel Ciolacu a replicat ironic la afirmațiile președintelui PNL, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă  a spus că nu va mai participa la nicio ședință a coaliției de guvernământ.

Ciolacu a fost întrebat, joi, de jurnaliști, cum se vor lua deciziile politice, precum cea privind pragul din PNRR pentru IMM-uri, dacă șeful liberalilor nu va mai veni la discuții.

”În momentul acesta se comunică prin secretarii generali sau putem (comunica) prin telepatie”, a răspuns premierul.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a precizat anterior că, în condițiile în care nu va mai participa la ședințele coaliției, staff-ul tehnic de la PNL va discuta orice subiect legat de cererea de plată numărul 3 din PNRR.

Precizarea vine în contextul controversei legate de scăderea pragului, de la 500.000 de euro la 88.500 de euro cifră de afaceri, pentru impozitarea IMM-urilor în condiții favorabile.

Scăderea este cerută de Comisia Europeană. Estimările din presa de specialitate sunt că România va pierde definitiv 300 de milioane de euro din PNRR dacă nu dă curs cererii respective.

La rândul său, Nicolae Ciucă a spus că este vorba de "pierderea a 1% din banii alocați jalonului respectiv și trebuie să vedem care sunt efectele".

"Putem să pierdem o parte din bani sau putem să pierdem foarte mulți bani, până la dizolvarea foarte multor întreprinderi mici și mijlocii, care în momentul de față au o cifră de afaceri de peste 150 de miliarde de lei", a avertizat Ciucă.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile