Antena 3 CNN Actualitate Cine sunt şmecherii conectaţi la jaful din Sănătate

Cine sunt şmecherii conectaţi la jaful din Sănătate

1 minut de citit Publicat la 21:14 17 Mai 2016 Modificat la 21:14 17 Mai 2016

Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede, aflat în mijlocul câmpului, arată ca un complex rezidenţial de lux. Balustradele sunt de inox, iar scările de la intrare, coloanele şi holul principal din marmură. Unitatea e printre cele mai moderne din ţară, corpurile noi de clădire fiind inaugurate în noiembrie 2009. Cele mai spectaculoase dotări au apărut însă din noiembrie 2009, la doar o lună după ce prefect al judeţului Teleorman a devenit Teodor Niţulescu, potrivit România Liberă.

Interesul deosebit al prefectului pentru bolnavii de tuberculoză din Roşiorii de Vede are însă o componentă cât se poate de practică. Firma la care Teodor Niţulescu e acţionar, Venus Mob SRL, este unul dintre furnizorii mobilierului din spital, de care managerii sunt acum atât de mândri. Preţurile practicate de Venus Mob în relaţia cu spitalul sunt, de altfel, de trei ori mai mari decât cele de pe piaţa liberă, şi chiar decât preţurile cerute de această firmă în propriile magazine.

sursa: Subiectiv

sursa: Subiectiv

sursa: Subiectiv

Venus nu este singura societate care şi-a umflat facturile în acest mod. Şi alte societăţi din judeţ, despre care se ştie că sunt apropiate lui Niţulescu, au vândut electronice şi obiecte sanitare la preţuri de trei sau chiar patru ori mai mari decât pe piaţă.

Răzvan Dumitrescu și Oana Zamfir au prezentat, în ediția de marți seară a emisiunii ''Subiectiv'', noi detalii șocante legate de jaful din Sănătate.

Etichete: Subiectiv
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole