Antena 3 CNN Economic Cine sunt românii ale căror salarii scad de la 1 iulie, chiar dacă salariul minim crește

Cine sunt românii ale căror salarii scad de la 1 iulie, chiar dacă salariul minim crește

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:09 25 Iun 2024 Modificat la 14:09 25 Iun 2024

Există o situație paradoxală și controversată, după creșterea salariului minim de la 1 iulie, pentru că unele venituri vor scădea.

Mulţi dintre angajatori vorbesc despre faptul că veniturile unor angajați vor scădea după această măsură a Guvernului. 

Unii patroni vor să renunțe, de exemplu, la acordarea beneficiilor asimilate cu salariile, cum ar fi tichetele de masă.

Cei de la întreprinderile mici și mijlocii (CNIPMMR) spun că dacă Guvernul majorează salariul minim la 3.700 lei, de la 1 iulie şi crește la 300 lei suma care nu este impozitată, dar menține totuși la 4.000 lei pragul salarial până la care se pot acorda acele beneficii, este posibil ca anumiți angajați să se trăiască cu salarii mai mici.

Au fost făcute și câteva calcule. În cazul acestor angajați, care ar putea să piardă anumite beneficii, precum tichetele de masă, le-ar scădea salariul cu circa 23 de lei. 

Pe de altă parte, mai vine un avertisment din partea mai multor economiști, care spun că impunerea acestei măsuri, fără să se ţină cont de nivelul productivității în România, ar putea să ducă la șomaj sau faliment, în ceea ce privește firmele.

„Lucrurile sunt văzute diferit de la Palatul Victoria și de la nivelul managementului familiei și al gospodăriilor. 

(...) Adică guvernanții noștri sunt atât de generoși pe banii altora, în desconsiderarea oricăror criterii de performanță economică și de eficiență și de câștig, încât cel mai important este ca oamenilor să li se dea iluzia că vor trăi mai bine. 

La inflația, una e pe statistică, dar dacă vă uitați la cheltuielile zilnice veți vedea că ne mănâncă din ce în ce mai mult din bugetul familiei și, pe de altă parte, veți vedea că există un entuziasm general și un singur subiect, când și cum vor fi alegerile prezidențiale.

Realitatea este că în economia reală lucrurile încep să se contracte, iar oamenii încep să resimtă și sunt mai chivernisiți și trăiesc mai atent. 

Iar oamenii de afaceri şi nu multe companii, de la nivelul mic și mijlociu, se gândesc deja la reduceri și să aibă mai multă grijă de bani pentru simplul fapt că vând mai puțin, încasează mai greu. 

Dar guvernanților nu le pasă de chestia asta. Ei vor să pună hățul fiscal pe grumazul contribuabilului”, a spus analistul economic Dacian Palladi, marţi, la Antena 3 CNN.

Cum se modifică veniturile, după creşterea salariului minim

Salariaţii plătiți cu salariul minim, care nu beneficiază de alte venituri asimilate salariilor: veniturile nete ale salariaților cresc cu 284 lei/lună, comparativ cu luna iunie 2024, de la salariul net de 2.079 lei/lună la 2.363 de lei/lună

Salariații plătiți cu salariul minim, care beneficiază de alte venituri asimilate salariilor, cresc cu 166 lei/lună, comparativ cu luna iunie 2024, de la 2.623 la 2.789

Salariaţii plătiţi cu salariul minim, care beneficiază de alte venituri asimilate salariilor pentru încadrarea în pragul de 4.000 de lei/lună/brut, în vederea acordării facilităților la scutirea de la plata taxelor pentru suma de 300 de lei/lună: Veniturile nete scad cu 23 lei/lună comparativ cu luna iunie 2024, de la 2623 de lei la 2600 de lei.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole