Antena 3 CNN Actualitate Cine se afla la manșa avionului prăbușit lângă Pașcani. N-a avut nicio șansă!

Cine se afla la manșa avionului prăbușit lângă Pașcani. N-a avut nicio șansă!

1 minut de citit Publicat la 21:04 19 Aug 2017 Modificat la 21:04 19 Aug 2017

Una dintre cele două victime ale accidentului aviatic de la Tătăruşi, pilotul aparatului, a decedat în ciuda eforturilor făcute de echipajul aeromedical, a declarat, sâmbătă, Diana Cimpoieşu, coordonatorul SMURD Iaşi. 

Potrivit acesteia, cea de-a doua persoană este stabilă, conştientă, dar în urma impactului cu solul a suferit multiple contuzii. 

Traian Ungureanu este numele pilotului avionului de mici dimensiuni, YR 5228, care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic care a avut loc în jurul orei 17,00, iar cel al pasagerului care a fost salvat este Mihăiţă Nechifor, are 32 de ani şi este din Tătăruşi. 

Prefectul Marian Şerbescu a declarat că avionul făcea primele manevre pentru a se înălţa, moment în care a căzut într-o râpă. 

Aparatul participa la un antrenament pentru ziua comunei Tătăruşi care urma să aibă loc duminică, alături de şase avioane particulare. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, un apel la serviciul 112 anunţa că un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe un câmp din apropierea localităţii Tătăruşi. 

La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de prim ajutor ale SAJ şi SMURD Iaşi, precum şi un elicopter. 

În urma impactului, potrivit coordonatorului SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu, pilotul avionului a suferit un stop cardiorespirator, iar pasagerul, multiple leziuni. În ciuda eforturilor depuse de echipajul aeromedical, pilotul nu a mai putut fi salvat. Pasagerul a fost transportat la Spitalul "Sfântul Spiridon". 

Avionul a fost descoperit într-o râpă, la marginea unei păduri, de un localnic care se afla în zonă. 

"A făcut un tur deasupra pădurii, când să se întoarcă, probabil la aterizare, a rămas fără motor că nu se mai auzea nimic. L-am văzut în aer, a plonjat şi după aceea s-a prăbuşit în râpă. Eu eram pe câmp cu tractorul când am ajuns am văzut că pilotul fusese proiectat la vreo zece metri distanţă şi am fugit să scot persoana care se afla în avion. Am sunat la 112 şi am încercat să îi salvez", a declarat bărbatul care a anunţat la 112 prăbuşirea avionului.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole