Antena 3 CNN Economic Cine plăteşte factura la energie pentru milionul de beculeţe de la Craiova. Olguţa Vasilescu: "Municipalitatea nu cheltuieşte bani, ci câștigă"

Cine plăteşte factura la energie pentru milionul de beculeţe de la Craiova. Olguţa Vasilescu: "Municipalitatea nu cheltuieşte bani, ci câștigă"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:56 12 Noi 2022 Modificat la 18:56 12 Noi 2022

"Consumă foarte puțin. Este vorba de aproximativ prețul pe care l-ar consuma 12 calorifere care s-ar afla în priză în acel moment. 

Nu m-a sunat nimeni (nici ministrul Energiei - n.r.) și indiferent cine m-ar fi sunat, a fost o decizie luată, aceea de a intra din nou în competiția pentru cel mai frumos târg de Crăciun, anul trecut am reușit să ne clasăm pe locul 6 în Europa. Deci, indiferent cine ar fi sunat, aș fi spus același lucru: noi facem târg de Crăciun. 

L-am făcut într-adevăr, cu câteva zile mai devreme decât în mod normal, adică înainte de data de 15 noiembrie, când se depun candidaturile pentru cel mai frumos târg de Crăciun și am avut fotografii anul trecut atunci când am depus candidatura, care erau realizate cu un an înainte.

De data aceasta am vrut, tocmai pentru că știam că vom avea un iluminat de sărbători spectaculos, ca să fie fotografiile de anul acesta - este motivul pentru care am început mai devreme cu câteva zile, dar oricum municipalitatea nu cheltuiește bani. 

Municipalitatea câștigă, pentru că toate acele chioșcuri care sunt pe domeniu public plătesc taxă de ocupare a domeniului public la Primăria Municipiului Craiova. 

Deci, și dacă este o diferență de factură între ceea ce înseamnă iluminatul public în mod normal și ceea ce înseamnă completat cu cel de sărbători, automat aceasta este acoperită din costurile pe care noi le luăm de la comercianți", a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Târgul de Crăciun din Craiova se desfășoară în cinci piețe și va rămâne deschis până pe 8 ianuarie 2023.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole