Antena 3 CNN Economic Auto Reguli noi pentru viitorii șoferi! Cine nu a terminat 11 clase nu va mai primi permisul de conducere

Reguli noi pentru viitorii șoferi! Cine nu a terminat 11 clase nu va mai primi permisul de conducere

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:29 10 Noi 2016 Modificat la 08:29 10 Noi 2016

Permisul de conducere auto nu va mai fi eliberat decât persoanelor care au absolvit cel puţin 11 clase, restricţie prin care, alături de alte măsuri, Guvernul vrea să reducă la jumătate numărul de decese rezultate din accidente rutiere, în următorii 3 ani, scrie Profit.ro.

Interdicţia eliberării carnetului de şofer auto pentru persoanele care nu au cele 11 clase va fi introdusă de Executiv printr-un act normativ care va schimba actuala legislaţie rutieră.

Astfel, Guvernul şi-a propus să completeze legislaţia în domeniu cu norme care să facă posibilă, acolo unde evoluţia fenomenului rutier impune, aplicarea obiectivelor incluse într-o Comunicare a Comisiei Europene având titlul "Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră: orientări pentru politica de siguranţă rutieră 2011-2020".

Restricţia va fi introdusă alături de alte măsuri, precum reducerea perioadei în care şoferii trecuţi de o anumită vârstă sunt obligaţi să efectueze verificarea medicală, pentru a dovedi că mai sunt apţi să conducă un autovehicul.

Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole