Antena 3 CNN Politică Cine este Viorel Ștefan, propunerea pentru un post de viceprim-ministru

Cine este Viorel Ștefan, propunerea pentru un post de viceprim-ministru

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 15:49 26 Ian 2018 Modificat la 15:49 26 Ian 2018

Viorel Ștefan, BIOGRAFIE. Deputatul PSD Viorel Ştefan s-a născut în 26 iulie 1954, în Mitoc, judeţul Botoşani, este căsătorit, are trei copii şi este membru al partidului de 24 de ani. Economist de profesie, social-democratul a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi, iar în 2002 a devenit doctor în economie.

Viorel Ștefan, BIOGRAFIE. În perioada 1980-1987, Viorel Ştefan a fost economist la Întreprinderea de Navigaţie Fluvială NAVROM Galaţi, după care, până în 1991 a fost şef serviciu la aceeaşi societate.

Viorel Ștefan, BIOGRAFIE. În intervalul 1991-1996, social-democratul a deţinut funcţia de director general la Compania de Navigaţie Fluvială Română NAVROM SA Galaţi, după care a fost preşedintele instituţiei. Timp de 12 ani, până în 2008, Viorel Ştefan a fost senator PSD.

Viorel Ștefan, BIOGRAFIE. Între anii 1995-2001, a fost preşedintele Asociaţiei Armatorilor şi Operatorilor Portuari Fluviali din România, iar între 2000 – 2004 a condus Comisia de buget finanţe.

 

Etichete: Viorel Stefan
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole