Bogdan i-a impresionat pe cei din Ministerul de Interne cu modestia sa.
„Bogdan are 31 de ani, este absolvent de Psihopedagogie Specială și este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România.
El este cel care ne ajută de fiecare dată când avem nevoie ca mesajele noastre să ajungă și la oamenii cu dificultăți de auz.
Un om de o modestie remarcabilă a venit după prima noastră transmisie live și ne-a spus:
- Vă mulțumesc!
- Pentru ce, Bogdan?
- Pentru că m-ați chemat și ați dat astfel, unei categorii aparte de oameni, șansa de a afla cum trebuie să se protejeje în această perioadă.
- Noi îți mulțumim pentru că din timpul tău liber vii să ne ajuți.
- În zilele acestea nu există timp liber! Mă bucur că pot face asta!
- E miezul nopții ai cu ce să te întorci acasă?
- Nu vă faceți probleme, vă rog! Mă descurc. Dar am o singura rugăminte, îmi puteți da o masca de protecție pentru acasă? Am grijă de o pisică pe care trebuie să o duc zilnic la tratament și as vrea să mă protejeze când ies din casă. Contracost sau o să cumpăr una și v-o aduc data viitoare!
Dar noi am auzit doar "Data viitoare", din care am înțeles angajamentul și dorința unui om cu suflet mare de a contribui la efortul pe care cu toții îl facem pentru limitarea îmbolnăvirilor.
El este Bogdan. Un român care și-a asumat să ne ajute dintr-un motiv pe care poate încă nu și l-a căutat, dar pe care noi i l-am găsit: din patriotism.
Mulțumim, Bogdan!”, scrie Ministerul Afacerilor Interne pe pagina sa de Facebook.