Un martor cheie va fi audiat astăzi, în dosarul în care profesorul universitar, Alfred Bulai, este acuzat de mai multe studente de hărțuire sexuală și abuz.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, este citată o fostă studentă care a participat la ședințele de practică organizate de Alfred Bulai în anii 2022 și 2023.
Tânăra ar putea fi un martor cheie în acest proces pentru că există suspiciuni că ar fi avut o relație apropiată cu profesorul.
Procurorii au analizat rapoartele întocmite de Alfred Bulai în cadrul așa ziselor experimente sociale, despre care mai mult de tinere spun că erau, de fapt, pretexte pentru avansuri și propuneri indecente.
Până în prezent, peste 30 de emailuri, de la presupuse victime, au ajuns la procurorii care se ocupă de caz. O parte dintre acestea s-au transformat, între timp, în plângeri împotriva profesorului.