Premierul Sorin Grindeanu l-a numit în funcţia de guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pe Mălin-Matei Muşatescu, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Delta, transmite Adevărul.
Mălin-Matei Muşatescu a fost numit în funcţia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu.
Noul guvernator al Deltei a fost cineast, director de imagine şi televiziune, realizator de filme la Fishing&Huting Channel, fondator şi redactor şef la trei reviste de pescuit.
Noul guvernator îl înlocuieşte pe Grigore Baboianu, care ocupă această funcţie din primăvara anului 2016. De altfel, Baboianu a mai deţinut această funcţie în perioada 2009 - 2012.
Mălin Matei Muşatescu este un ecologist convins, fiind vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Delta. Totodată, a lucrat la Caţavencu, vestita revistă de satiră şi umor.