Antena 3 CNN Politică Cine este liderul PSD care a propus excluderea lui Victor Ponta din partid

Cine este liderul PSD care a propus excluderea lui Victor Ponta din partid

<1 minut de citit Publicat la 16:44 06 Apr 2017 Modificat la 16:44 06 Apr 2017

PSD are tot mai mulți dușmani în PSD. Iar unii îi vor chiar capul, mai precis excluderea din partid. Asta s-ar fi întâmplat în cadrul ședinței CEx al social-democraților de la Sinaia, acolo unde liderul PSD Olt, Paul Stănescu, ar fi cerut clar, ca Ponta să fie dat afară din partid pentru declarațiile critice la adresa lui Liviu Dragnea din ultima vreme. Dragnea însuși s-a opus propunerii, care nici nu a mai fost supusă la vot.

Ponta ar intra astfel în lista foștilor președinți ai partidului dați afară sau automat excluși, după Mircea Geoană (îndepărtat tot pentru comentarii critice) și Adrian Năstase (care nu mai e membru din cauza condamnării la închisoare).

Cine este Paul Stănescu

Senator de Olt, fost președinte al Consiliului Județean, Paul Stănescu ar fi fratele deputatului PSD Alexandru Stănescu. Paul Stănescu ar fi cercetat penal pentru abuz în serviciu pentru finanțarea ilegală a echipei de fotbal FC Olt. Inițial dosarul său a fost închis, dar ulterior a fost redeschis, la cererea DNA.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole