Născută la Roma, Giorgia avea doar un an când tatăl ei, Francesco, a părăsit familia și s-a mutat în Insulele Canare. Francesco era de stânga, mama ei, Anna, era de dreapta, determinând speculații că drumul ei politic a fost motivat parțial de dorința de a se răzbuna pe tatăl ei absent.
Familia s-a mutat la Garbatella, aproape de bunici. Acolo, la 15 ani, Giorgia s-a alăturat Frontului Tineretului, aripa de tineret a Mișcării Sociale Italiene neofasciste, devenind ulterior președintele filialei studențești a succesorului Mișcării, Alianța Națională.
Marco Marsilio ținea o întâlnire în biroul Mișcării Sociale Italiene neofasciste din Garbatella când Giorgia Meloni i-a bătut la ușă în 1992. Cu zece ani mai mare decât ea, acesta i-a devenit un prieten apropiat și aliat politic și este astăzi președinte regiunii Abruzzo.
„Era o fată zveltă, dar întotdeauna foarte serioasă și hotărâtă”, spune el, potrivit BBC.
De-a lungul anilor, cei doi au făcut sărbătorile împreună, alături de familiile lor, au participat la dezbateri și adunări sociale, iar el a urmărit-o crescând. „Era nesigură pe atunci”, spune Marsilio, ”dar poate că acesta a fost un punct forte pentru că a făcut-o să se informeze mai mult înainte de a aborda o problemă”.
[GAL layout="5"]În 2008, la vârsta de 31 de ani, Giorgia Meloni a devenit cel mai tânăr ministru al Italiei, numită la conducerea Tineretului și Sportului de Silvio Berlusconi.
După ce și-a format propriul partid în 2012, ea a câștigat doar 4% din voturi la ultimele alegeri din 2018.
În ciuda faptului că a încercat să îi liniștească pe aliații occidentali ai Italiei, susținând cu fermitate linia pro-ucraineană a guvernului Draghi, politicile ei conservatoare sociale dure îi îngrijorează pe mulți.
„Meloni nu este un pericol pentru democrație, ci un pericol pentru Uniunea Europeană”, spune profesorul Passarelli, care o pune în același tipar cu liderii naționaliști din Ungaria și Franța.
Rezultat istoric la alegerile din Italia! Partidele de opoziție și-au recunoscut înfrângerea
Rezultat istoric la alegerile parlamentare din Italia. Alianța de extremă dreapta, condusă de Giorgia Meloni, a câştigat detaşat scrutinul, obţinând peste 40% dintre voturi, potrivit exit-poll-urilor.
Astfel, lidera formaţiunii "Fraţii Italiei" va fi desemnată pentru funcția de premier, aceasta urmând să formeze noul Guvern, dar și să devină prima femeie premier din istoria Italiei.
Totodată, va fi primul partid de extremă dreapta care se va afla la conducerea Italiei din 1945 până în prezent.