Florin Grădinariu, un fost militar în Forţele pentru Operaţiuni Speciale, a realizat o expediție impresionantă, parcurgând pe jos 1.400 de kilometri pe Via Transilvanica în 40 de zile. Traseul Via Transilvanica, cunoscut și sub numele de „drumul care unește”, se întinde de la Putna până la Drobeta Turnu Severin și traversează diverse regiuni istorice și culturale ale României, inclusiv Bucovina, Ținutul Secuiesc, Terra Dacica și Terra Romana. Acest drum este marcat cu pietre sculptate unicat la fiecare kilometru, făcându-l una dintre cele mai lungi expoziții de artă în aer liber din lume.
Iubitor al sportului, el a transmis live, pe reţele de socializare, întreaga sa experienţă trăită pe parcursul celor 40 de zile cât a străbătut Via Transilvanica.
"Îmi place să fac sport, îmi place să călătoresc. Asta o fac de când sunt mic. Sportul nu înseamnă doar o sală de sport, cum nu înseamnă că sportul se face doar într-o sală de sport, ci şi în natură şi chiar şi sub formă de mers. De unde ideea cu Via Transilvanica? Ea a luat naştere în urmă cu câţiva ani. Eu făcusem câteva bucăţi din el, pe partea Moldovei, mai ales Vatra Dornei, Suceviţa, dar pentru a face întreg traseul am fost nevoit să-mi dau demisia. În timpul acestei aventuri, lumea a reacţionat foarte bine. Mulţi m-au încurajat. Am primit foarte multe mesaje şi încurajări din partea unora pe care nu i-am văzut vreodată şi nici nu îi cunoşteam", povesteşte Florin Grădinariu.
Via Transilvanica este un proiect lansat în 2018, la împlinirea a 100 de ani de la Unirea de la Alba Iulia
Via Transilvanica străbate zece judeţe. Din Suceava, mai precis, de la Putna, până la Drobeta Turnu Severin, cei 1.400 de kilometri sunt semnalizaţi şi marcaţi cu stâlpi indicatori, marcaje cu vopsea şi borne kilometrice din andezit.
"Traseul începe de la Putna şi străbate şapte ţinuturi cultural-istorice: Ţinutul Bucovinei, Ţinutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica, Terra Romana. De-a lungul traseului am avut nişte sentimente pe care le-am trăit pentru prima oară, un fel de roller coaster. E greu de exprimat. Prima parte a traseului mi s-a părut cea mai grea. Dovadă că în primele zile am avut gândul de a renunţa. Seara înainte să mă culc îmi spuneam: 'măcar ai încercat'. Dimineaţa, mă trezeam cu o forţă şi o energie, o stare greu de descris, care îmi spuneau să merg mai departe. Împachetam totul, împachetam cortul şi mergeam mai departe. Căram după mine un rucsac de 27 de kilograme. Mi-am dat seama că, dacă vreau să termin şi să-mi fie călătoria mai plăcută, să nu fie un chin, trebuie să mai renunţ la o parte din kilogramele din spate", afirmă Florin Grădinariu.
Florin Grădinariu: "La început am avut gândul să renunţ. Căram un rucsac de 27 de kg"
După cinci zile de stat la cort, odată ajuns la Vatra Dornei, Florin a renunţat la o parte dintre lucrurile pe care le avea la el şi şi-a continuat drumeţia la pas pe Via Transilvanica.
"Aşa am ajuns să cunosc oamenii şi ţara asta, oameni şi locuri din mai multe zone din ţara noastră. Am fost prin nişte zone total noi, cu oameni noi, dar la fel de frumoşi. Am ales să fac acest traseu pe jos pentru că am vrut să văd cât mai mult dintre locurile, natura, peisajele, sălbăticia pe care le străbate Via Transilvanica sau chiar la un moment dat ospitalitatea oamenilor. La unii am fost cazat, alţii m-au primit cu bucurie în casele lor. Adică am vrut să văd, să trăiesc mult mai mult din ce-mi oferă acest traseu şi am ales să fac traseul pas cu pas", mărturiseşte acesta.
El recunoaşte că în drumeţia sa s-a confruntat cu tot felul de situaţii, iar cu fiecare kilometru parcurs s-a redescoperit.
"Se spune că nu ursul sau câinii de la stâne reprezintă cel mai mare pericol, ci omul. Exact invers a fost! Cea mai aglomerată zonă cu urşi e zona Harghita - Covasna, Ţinutul Secuiesc. Acolo am văzut cele mai multe urme de urs. Altcineva care se afla pe traseu, începuse în altă zi şi, de pe un drum diferit, s-a întâlnit cu un urs. Era în mijlocul drumului. S-a întors încet, încet din drum. (...) În timp ce eram pe traseu, undeva în Terra Banatica, a fost o deviere de traseu pentru că era un pod care putea pune în pericol drumeţii. Într-o seară am dormit la un canton, undeva în Caşva. Dar prima parte a traseului, partea Bucovinei, nu că zic eu, dar spun cam toţi care au făcut traseul, este partea cea mai agresivă, cea mai dificilă, pentru că urcuşurile şi coborâşurile sunt foarte agresive, înclinaţia este foarte mare şi se pune foarte mare presiune pe degetele de la picioare. Din cauza aceasta, două unghii mi-au căzut în primele două zile. Până la finalul traseului s-au mai dus încă vreo două şi am schimbat două perechi de încălţări. Pe traseu mă întâlneam cu oameni care mă întrebau ce e aia Via Transilvanica, de ce merg pe jos cu atâta greutate. M-au întrebat şi dacă sunt plătit pentru asta", îşi aminteşte Florin Grădinariu.
În timp ce străbătea Via Transilvanica, acesta a luat parte la mai multe acţiuni, printre care şi de ecologizare.
"S-a anunţat pe grupul oficial de pe Facebook că se face marcare, ecologizare, curăţenie pe Via Transilvanica şi am anunţat că sunt pe traseu şi că voi face şi eu. Când eram în apropierea unei localităţi, din spate a venit o maşină, un Duster, condus de un domn care a fost uimit să mă vadă că strângeam gunoaiele de pe acolo. I-am explicat de unde vin, ce fac, ce sunt, cine sunt, iar el m-a întrebat dacă îi permit să facă o poză pentru că vrea să dea un exemplu şi localnicilor. I-am zis 'da', mi-a făcut poza, ne-am strâns mâna şi fiecare am plecat pe drumul său. După câteva ore, fotografia a devenit virală pe reţelele de socializare", mai povesteşte Florin din experienţa trăită pe drumul care l-a făcut să-şi depăşească limitele.