Bărbatul ar fi ucis-o sâmbătă, când mergeau la munte, iar apoi i-a abandonat cadavrul în spatele unei foste benzinării, într-o zonă pustie.
Polițiștii îl caută acum. L-au dat în urmărire națională și în consemn la frontieră. La domiciliul acestuia anchetatorii i-ar găsit telefonul mobil.
Cei doi au plecat sâmbătă, cu mașina bărbatului, spre Răchițele, unde fata și-a făcut o poză, iar de acolo au plecat într-o direcție necunoscută.
Potrivit surselor Antena 3, într-un acces de furie, iubitul ei ar fi strangulat-o, apoi a dus-o într-un loc retras, în spatele unei foste benzinării unde i-a acoperit trupul cu saci negri și cu crengi uscate.
Tânăra nu ar fi fost găsită dacă polițiștii din comuna Borod nu ar fi periat foarte bine zona, deoarece aceasta era într-un loc plin de gunoaie.
Conform imaginilor de pe camerele de supraveghere, bărbatul a mers apoi sa mănânce in zona Aleșd. De acolo, nu mai apare pe camere, însă nu a luat-o spre Oradea, pe E60. Se pare că acesta nu ar fi părăsit țara, ci s-ar ascunde undeva, în România.
Cine era Bone Ferenc
Bărbatul era tipul loverboy, foarte atent cu femeile până le cucerea. Apoi își arăta adevărata față. Își punea prietenele să îi trimită mesaje doar la ore și minute pare, de exemplu 22.20. În cazul în care fetele nu ascultau și nimereau o oră impară, bărbatul devenea violent. Mai mult decât atât, acesta cumpăra doar produse ce aveau preturi pare.
Bărbatul a fost cadru didactic la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca în urmă cu aproximativ doi ani însă a fost dat afară după ce și-a bătut iubita în stradă. Ulterior, acesta a urmat un program de reabilitare dispus de instanță și a luat tratament.
Poliția îl caută
”Cu privire la sesizarea din data de 23 mai a.c., prin apel 112, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca, referitoare la o femeie de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș, care ar fi plecat în prezența lui Bone Ferenc, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Arad, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării acestuia.
SEMNALMENTE: înălțime aproximativă: 1,80, 75-80 de kg, ochi căprui, păr brunet, fața ovală.
Persoanele care pot furniza orice informații despre bărbat sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit 112!”
Polițiștii au dat în consemn și autoturismul bărbatului
Polițiștii au dat în consemn autoturismul cu care bărbatul s-a deplasat, fiind desfășurate verificări în continuare în acest caz. Bărbatul s-a deplasat cu o mașină gri metalizat cu numere de Arad.
”Am fost șocați și întristați”
Pe pagina de Facebook a fetei au apărut numeroase mesaje de adio, printre care și din partea editurii la care lucra.
"Am fost șocați și întristați să auzim despre moartea tragică a colegei noastre Beáta Molnár. Bea a condus departamentul de editură de carte al Fundației Școala, și a fost redactor și coordonator profesionist al volumului și proiectului Prezentului Trecut. Nu vom uita niciodată munca ta solicitantă și competentă, personalitatea ta veselă și amabilă, precum și multele ore comune petrecute împreună în interiorul și în afara muncii.
Dragă Bea, mereu ai crezut în bine, adevăr. Nu putem fi zguduiți de moartea ta tragică, deși suntem înfrânți și durerea pierderii tale pare de netrecut acum. Odihnă veșnică, amintirea ta va fi pomenită!"
Președinția executivă a UDMR a transmis un mesaj de condoleanțe. Reprezentanții UDMR se declară șocați de vestea tragică a morții lui Beáta Molnár.
" Am fost șocați ore întregi când am auzit vestea tragică a morții lui Beáta Molnár. Bea a fost colega noastră în departamentul principal responsabil cu organizarea socială a RMDSZ și mai târziu, când publica cărți la Fundația Școlii, am lucrat împreună de multe ori la editarea albumelor și organizarea programelor. Îl cunoșteam ca un om creativ - era definit de sensibilitatea, empatia și abilitățile sale de muncă erau uriașe.
Continuă să faci minuni acolo sus, Bea!
Președinția executivă a RMDSZ".
Miercuri după amiază au venit la Cluj și părinții ei din Târgu Mureș care s-au prezentat la Poliție, unde li s-a comunicat că Beata a fost găsită moartă.