Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu, în vârstă de 44 de ani, este propunerea pentru Ministerul Culturii în Guvernul Orban. A absolvit facultatea de actorie şi a avut o carieră lungă în televiziune înainte de a intra în PNL, în anul 2016.
Gheorghiu a urmat cursurile Universității Ecologice București – Facultatea de Arte- Actorie, iar licența a susținut-o la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași – Facultatea de Actorie. Apoi, a realizat emisiuni la Tel7ABC şi ulterior la Radio AS Suceava. A deschis staţia locală OTV Suceava între 2002-2003, a fost manager al Radio Gold Rădăuţi, în 2004, şi a fondat postul tv Rădăuţi (2005-2006).
Este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților și membru din grupurile parlamentare de prietenie cu Uzbekistan, Portugalia și Spania.
Biroul Politic Naţional al PNL a validat cu unanimitate de voturi lista de miniştri şi programul de guvernare propuse de premierul desemnat, Ludovic Orban. În favoarea celor două documente s-au pronunţat 61 de membri ai BPN al PNL prezenţi la reuniune.
Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat, joi, componenţa Cabinetului pe care îl va supune votului Parlamentului.