Antena 3 CNN Actualitate Cine este bărbatul care a vandalizat maşinile de la Palatul Parlamentului

Cine este bărbatul care a vandalizat maşinile de la Palatul Parlamentului

Roxana Ciucă
2 minute de citit Publicat la 22:10 21 Dec 2021 Modificat la 22:33 21 Dec 2021

Bărbatul de 50 de ani este audiat, marți seara, în Capitală, fiind bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament.

Ministerul de Interne transmite că au fost identificați peste 160 de protestatari și s-au aplicat 58 de sancțiuni.

Surse Antena 3 spun că bărbatul reținut marți se numește Gheorghe Florin și este controlor vamal, la Direcția Regional Vamală Galați.

Avea la el mască de gaze, două cartușe pentru masca de gaze, o stație și chiar și un cuțit. 

Roxana Ciucă, reporter Antena 3, vă prezintă informaţii, în exclusivitate, despre autorul vandalizării maşinilor de la Parlament.

"Avem în exclusivitate şi în premieră, fotografia pe care toată România o aşteaptă, în momentul de faţă. Acesta este bărbatul de 50 de ani, agent vamal în Galaţi care a venit în această dimineaţă din Constanţa, la proteste. Aşa a fost îmbrăcat toată ziua la proteste. El este acum la Secţia 17 de Poliţie şi dă declaraţii, sursele mele spun că, cel puţin până în momentul de faţă, dar lucrurile se pot schimba. E foarte posibil să iasă de acolo cu controlul judiciar, însă acum a citit şi declaraţia, alături de avocatul său, pentru că lucrurile sunt un pic cam complicate, deoarece i-au găsit foarte multe obiecte în ruscacul pe care îl avea la el. În primă instanţă, nu a recunoscut că respectivele obiecte pe care le deţine sunt ale lui, şi l-au întrebat poliţiştii şi procurorul de la Parchet, ale cui sunt. E foarte posibil să fie şi reţinut, dar, în principiu, acum se ia în calcul, în proporţie de 90%, această măsură, a controlului judiciar.

Acest individ, astăzi, a vandalizat autoturismele de la Palatul Parlamentului. A fost nebunie şi am fost acolo, încă de la primele ore ale dimineţii. Sub ochii noştri, au luat gardurile şi s-au urcat pe gardul Parlamentului, nu că sub ochii noştri, ai presei, că şi pe noi ne-au făcut în toate felurile, sub ochii jandarmilor. ", a afirmat Roxana Ciucă, reporter Antena 3.

Potrivit MAI, patru mașini au fost distruse, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere în acest sens.

"Cel în cauză a fost depistat de jandarmi, pe Bulevardul Libertății, din municipiul București, iar în urma controlului corporal și al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție.

Față de bărbat, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 372 din Noul Cod Penal, respectiv ,,Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.” În paralel, cu privire la evenimentul de astăzi (marți - n.r.), sunt cercetate alte două infracțiuni, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional", potrivit MAI.

Până în prezent, din verificările efectuate de oamenii legii, a reieșit că 14 persoane, din cadrul a șase organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, respectiv AUR, „s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”.

De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la protest și s-au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 și Legii nr. 61/1991.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole