Bărbatul care a atacat sediul PSD Vrancea în noaptea de luni spre marţi, cu un cocktail Molotov, are 45 de ani şi în cursul serii de 14 august a fost plasat sub control judiciar de către magistraţi, după ce în prealabil fusese reţinut pentru 24 de ore.
Bărbatul lucrează de aproape două decenii la societatea de termoficare ENET SA, unde este casier, firmă care se află în subordinea Consiliului Local Focşani.
Colegii săi sunt consternaţi că a fost capabil de un astfel de gest, pentru că în viaţa de zi cu zi a dovedit mai degrabă altruism. "Este un coleg foarte bun, care nu s-a plâns niciodată de nimic. Ei nu au auzit să fi avut probleme nici în viaţa de familie", a spus unul dintre colegii incendiatorului, potrivit adevarul.ro.