Toate datele personale ale celor testați cu test antigen rapid pentru COVID-19 - nume, prenume, CNP, e-mail, adresă, număr de telefon - au ajuns la un ONG, dintre cele care au sprijinit, în stradă, hărțuind persoane, pe cei de la USR PLUS.
”Când ne dăm datele personale, când suntem testați, avem deplină încredere că ele vor ajunge în instituțiile statului, care nu vor folosi datele respective în interes personal sau să ajungă în altă parte. (...) Eu m-am testat de foarte multe ori. Sigur, m-am testat ori cumpărâd teste și neraportând acest lucru, alteori m-am dus la spital sau am făcut teste care au ajuns la instituțiile statului”, a precizat Mihai Gâdea.
Pe vremea când Vlad Voiculescu era la Ministerul Sănătății, acesta a făcut un protocol cu acest ONG - Geeks for Democracy - să realizeze o aplicație și toate datele persoanelor care se testează să fie băgate, prin acea aplicație, într-o bază de date.
[GAL layout="3"]În același timp, Vlad Voiculescu a apelat și la STS, cărora le-a solicitat să le dea un server. STS-ul le-a dat server-ul și le-a spus că le dă și aplicația, pe care s-au oferit să o realizeze tot ei, pentru ca lucrurile să fie tratate în mod serios și responsabil, în conformitate cu legea.
Vlad Voiculescu a refuzat ca aplicația să fie creată de STS, acceptând-o însă pe cea făcută de Geeks for Democracy.
Așadar, toate datele personale ale celor testați cu test rapid antigen pentru COVID-19, ajung la acest ONG, care le stochează pe serverul oferit de STS.