UPDATE 11.40 - "Votul va fi mâine în plen, nu ştiu cine mai candidează. Am fost liderul grupului trei ani şi jumătate. Tot ce am decis la grup s-a respectat, nu a fost nevoie niciodată să-mi iau măsuri de precauţie cu propriii colegi.
Nu ştiu de la cine sunt voturile nule, probabil ale colegilor care se decid mai greu când e vorba de colegi, prieteni apropiaţi", a spus Şerban Nicolae, marţi, după votul colegilor din PSD.
Surse politice citate de Antena 3 spun că Şerban Nicolae va fi noul preşedinte al Senatului.
Mai mult, liberalii iau în calcul să nu mai facă nicio nominalizare pentru această funcție, pentru a nu distruge mesajul anticipatelor. Liberalii se tem că ar putea fi acuzați că vor anticipate, dar își fac planuri pe termen lung.
Dacă va reuși să câștige președinția Senatului, Șerban Nicolae va avea cea mai înaltă funcție din PSD și va fi al doilea om în stat, după președintele Klaus Iohannis.
Șerban Nicolae, propus pentru șefia Senatului
UPDATE 11.30 - Şerban Nicolae a obţinut, astăzi, cele mai voturi ale colegilor săi social-democraţi pentru a fi propus candidat la şefia Senatului.
El a obţinut azi 35 de voturi de la senatori, iar Titus Corlăţean, 17.
Au fost două tururi de vot, unul dintre ele fiind vot secret. La primul din ele, Titus Corlăţean a fost elininat.
Votul final se va mâine, în plenul Senatului.
Şefia Senatului este deţinută acum interimar de Titus Corlăţean, după demisia lui Meleşcanu.
Șerban Nicolae este propus de PSD pentru șefia Senatului
----------------
Ştirea iniţială
Senatorii PSD se întrunesc la ora 10.00 pentru a stabili ce candidat vor înainta pentru șefia Senatului.
Potrivit surselor, în acest moment în PSD sunt trei lideri care-și doresc cea de a doua funcţie în stat: Titus Corlățean, președintele interimar al Senatului, Radu Oprea și Șerban Nicolae.
Social-democrații dețin majoritatea în Senat. Astfel, șansele ca reprezentantul PSD să devină președintele plin al Senatului sunt mari.
Mai mult, liberalii iau în calcul să nu mai facă nicio nominalizare pentru această funcție, pentru a nu distruge mesajul anticipatelor. Liberalii se tem că ar putea fi acuzați că vor anticipate, dar își fac planuri pe termen lung.
Miercuri, în plenul Senatului, urmează să fie supuse votului propunerile partidelor pentru a doua funcție în stat.
Pe 22 ianuarie, Curtea Constituţională a României a stabilit că este neconstituţională alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.