Antena 3 CNN Actualitate Cine a turnat-o pe Ioana Băsescu. Fiica fostului președinte, trădată chiar din casă

Cine a turnat-o pe Ioana Băsescu. Fiica fostului președinte, trădată chiar din casă

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:33 22 Sep 2016 Modificat la 21:33 22 Sep 2016

Giovanni Francesco, fostul iubit al Ioanei Băsescu, a ajuns denunțător în dosarul în care fiica fostului președinte a fost pusă joi sub control judiciar, potrivit informațiilor prezentate joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

De asemenea, alți denunțători în același dosar mai pot fi Adrian Gărdean, Dan Faur, Marcel Butuya și Adrian Sârbu.

Fiica cea mare a fostul președinte Traian Băsescu, notarul Ioana Băsescu, urmărită penal, sub control judiciar, pentru instigare la spălare de bani și abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), remis joi presei.

Citiți și Traian Băsescu, un nou atac la şefa DNA: „Din mine, Kovesi are un adversar. Mi-a distrus toată familia această doamnă pe care am inventat-o”

De asemenea, în același dosar, deputatul Elena Udrea, ”implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009”, este acuzată de cinci infracțiuni de spălare de bani.

Potrivit comunicatului, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fostul concubin al acesteia, Giovanni-Mario Francesco, au făcut, în 2010, o excursie în Cuba, folosindu-se de bani pe care i-au obţinut în mod nelegal pentru campania prezidenţială din 2009 de la o companie cu capital majoritar de stat. 

În același dosar, mai sunt sub control judiciar și Elena Udrea, Gheorghe Nastasia (secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, la acea vreme), Victor Tarhon, și Giovanni-Mario Francesco.

Citiți și Traian Băsescu își vede una dintre fiice după gratii și o acuză pe Kovesi de paranoia

”În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Mai multe audieri au avut loc joi dimineață la DNA, într-un dosar privind sute de mii de euro care ar fi ajuns în campania lui Traian Băsescu din 2009, prin intermediul Elenei Udrea.

Joi dimineață, la DNA au ajuns Ioana Băsescu, Elena Udrea, Dan Andronic, și fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în vremea Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, cel care ar fi dat celebra geantă cu 900.000 de euro.

Citiți și Dosarele care amenință familia Băsescu

Campania lui Băsescu din 2009, anchetată de procurori. Dosarul, disjuns din "Microsoft"

Sinteză - 10 ani cu Traian Băsescu

Campania electorală a lui Băsescu, în faza de manea cu Nicolae Guţă şi Roxana, prinţesa Ardealului

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole