Antena 3 CNN Actualitate Religie Cine a fost Alexie, „Omul lui Dumnezeu“. De ce îl sărbătorim pe 17 martie

Cine a fost Alexie, „Omul lui Dumnezeu“. De ce îl sărbătorim pe 17 martie

2 minute de citit Publicat la 17:05 17 Mar 2017 Modificat la 17:05 17 Mar 2017

Luna martie nu are multe sărbători, însă dintre toate, Alexiile, sărbătorită pe 17 martie, este una aparte. Această zi are legătură cu venirea primăverii şi de numele personajului se leagă o legendă frumoasă, scrie adevarul.ro.

În lumea satului românesc Alexie este răspunzător de aducerea primăverii şi ţăranii l-au numit ”Cel Cald”, după cum arată Janeta Ciocan muzeograf la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.

”El face pământul să se dezgheţe şi scoate gâzele, care au hibernat, la lumină. Tot azi şerpii, care în 14 septembrie au început hibernarea, se trezesc şi ies din vizuini. În lumea satului tradiţional ziua era una cu interdicţii de muncă”, mai spune ea. Astfel, în această zi, femeile nu torceau, nu coseau, nu foloseau obiecte tăioase precum foarfece sau cuţit.

Viața preacuviosului părinte Alexie

Preacuviosului părintele Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică, scrie calendar-ortodox.ro.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut. Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole