Antena 3 CNN Actualitate Locale Cinci tineri dintr-un sat din Vaslui, beți și cu chef de bătaie, au făcut prăpăd pe terasa unui bar

Cinci tineri dintr-un sat din Vaslui, beți și cu chef de bătaie, au făcut prăpăd pe terasa unui bar

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:05 27 Iun 2020 Modificat la 16:05 27 Iun 2020

Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 28 de ani, au băut și au petrecut împreună, în satul Gugești din comuna Boțești, iar la un moment dat au avut chef de bătaie, motiv pentru care au plecat cu căruța la barul din sat.

Tinerii știau că la bar vor găsi cu siguranță vreun vecin sau pe cineva din sat pe care să îl poată bate, astfel că s-au urcat toți în căruță și au mers pe terasa barului.

Acolo, tinerii au început să facă scandal, să îi înjure pe oamenii care își beau liniștiți băutura la mese și să îi provoace.

După câteva minute, s-a dezlănțuit haosul, iar cei cinci tineri au început să împartă pumni și picioare, în stânga și în dreapta.

La final, o femeie și trei bărbați au fost răniți și au ajuns la spital. De asemenea, terasa barului a fost devastată.

Vecinii au sunat la 112, după ce au auzit strigătele de ajutor ale oamenilor bătuți, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Poliției.

Cei cinci scandalagii au fost reținuți pentru 24 de ore, astfel că și-au petrecut noaptea în arestul Poliției, acolo unde s-au și liniștit.

Ulterior, procurorul care a preluat cazul a decis ca cei cinci să fie plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Etichete: Gugești
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole