Antena 3 CNN Externe Cinci suspecţi arestaţi în cazul şoferului român de TIR omorât în Belgia cu un capac de canalizare

Cinci suspecţi arestaţi în cazul şoferului român de TIR omorât în Belgia cu un capac de canalizare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:23 14 Mai 2024 Modificat la 13:23 14 Mai 2024

Autorităţile din Belgia au anunţat că au reţinut cinci tineri în cazul tragediei produsă pe o autostradă, acolo unde un şofer român de TIR, originar din Maramureş, şi-a pierdut viaţa după ce un capac de canalizare a fost aruncat de pe un pod şi l-a izbit în plin, în timp ce se afla la volanul camionului.

Suspecţii sunt trei tineri în vârstă de 20 de ani şi doi minori. Cei cinci sunt acuzaţi de crimă, iar presa belgiană scrie că în momentul comiterii faptei suspecţii ar fi fost sub influenţa unui gaz care se foloseşte în intervenţiile chirurgicale.

Deocamdată, această ipoteză nu a fost confirmată de autorităţi în mod oficial. De cealaltă parte, familia maramureşeanului Gheorge Tibil încearcă să îi repatrieze trupul pentru a-l înmormânta în localitatea natală Mara.

Şoferii români de TIR, care lucrează în comunitatea europeană, au anunţat că sunt alături de familia îndurerată şi spun că astfel de incidente se produc tot mai des pe şoselele din Europa.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole