Antena 3 CNN Life Sănătate Medicul Adrian Marinescu: Cinci sfaturi utile despre cum să ne ferim de gripe şi de viroze

Medicul Adrian Marinescu: Cinci sfaturi utile despre cum să ne ferim de gripe şi de viroze

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:51 14 Noi 2022 Modificat la 20:22 01 Feb 2023

Medicul Adrian Marinescu susţine că spălatul mâinilor cu apă şi săpun, evitatul zonelor aglomerate, evitarea unei persoane care are o simptomatologie respiratorie acută, educarea copiiilor în privinţa modalităţilor de prevenţie şi purtatul măştii sunt reţeta perfectă pentru a te menţine sănătos în sezon gripal.

"Spălatul mâinilor cu apă şi săpun, evitatul zonelor aglomerate, faptul că nu venim în contact cu o persoană care are o simptomatologie respiratorie acută şi despre care nu ştim dacă are Covid, gripă sau viroză, cred că sunt lucruri extrem uşor de făcut", susţine medicul.

Pentru că copiii noştrii trebuie să fie atenţi la nivel de colectivităţi pentru că acolo va fi un risc mare de infectare pentru toate variantele.

Şi să ştiţi că în final chiar şi masca este utilă în spaţiile aglomerate, este utilă pentru persoanele vulnerabile, şi nu e altceva decât o protecţie în raport cu gripa şi în raport cu virozele", spune dr. Adrian Marinescu.

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat încă din luna septembrie că, în această toamnă, gripa ar putea fi cea mai gravă din ultimii ani, iar sezonul acesteia va dura până cel puţin în luna aprilie.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole