Cinci oameni au murit, astăzi, într-un microbuz cu numere de România care s-a strivit violent de un camion, pe autostrada M1 din Ungaria, în zona kilometrului 94, pe direcţia Gyor.
Potrivit presei din Ungaria, tragedia s-a produs în zona oraşului Bábolna. Cinci oameni care se aflau în microbuzul românesc, înmatriculat în judeţul Harghita, au murit pe loc.
Pentru două femei şi trei bărbaţi aflaţi în microbuzul românesc, salvatorii chemaţi de urgenţă la locul accidentului nu au mai putut face nimic. Rănile suferite în urma accidentului le-au fost fatele celor cinci oameni, despre care martorii au spus că ar fi români din Odorheiu Secuiesc.
Un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost transportat la spital în stare stabilă, notează site-ul oficial al Poliţiei din Ungaria.
Cinci morţi într-un microbuz înmatriculat în România, accident pe autostradă în Ungaria
Conform poliţiştilor din Ungaria, patru autovehicule au fost implicate în cumplitul accident de pe autostrada M1, pe direcţia Gyor.
Primele informaţii arată că microbuzul înmatriculat în România a intrat în plin în partea din spate a unui camion, iar impactul a fost atât de puternic încât microbuzul a fost efectiv strivit.
Alte două autovehicule au fost implicate în accident, însă victimele au fost doar în microbuzul românesc.
Un clip video filmat la câteva secunde după impact şi postat pe YouTube arată primele imagini de la locul nenorocirii. Pe imagini se poate observa cum microbuzul românesc a intrat în spatele camionului cu viteză mare.
Un bărbat rănit se află lângă microbuz, în timp ce în interior, cinci oameni au murit.
Poliţiştii ungari au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.