Antena 3 CNN Actualitate Cinci jachete şi geci pe care orice femeie trebuie să le aibă în garderobă

Cinci jachete şi geci pe care orice femeie trebuie să le aibă în garderobă

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:18 28 Oct 2020 Modificat la 16:18 28 Oct 2020

Pentru că toamna este sezonul în care jachetele beneficiază de cea mai mare atenţie, iată o listă cu cinci astfel de piese pe care trebuie să le ai în garderoba ta pentru sezonul rece.

1.Geaca de piele

O geacă de piele, indiferent că este în stil biker sau nu, va fi mereu în tendinţe şi este o piesă versatilă foarte uşor de purtat şi de adaptat la diferite ţinute. Dacă preferi stilul sport, o poţi purta cu o pereche de jeanşi, un hanorac, preferabil cu glugă, şi o pereche de ghete, tenişi sau adidaşi. Dacă preferi ţinutele mai feminine, pune-o peste o rochie înflorată dintr-un material subţire, cu o pereche de dresuri groase mate şi o pereche de bocanci. Dacă eşti mai îndrăzneaţă, poţi purta o jachetă de piele, croită elegant, chiar şi peste o rochie office, cu pantofi stiletto.

2.Geaca din denim

Este destul de greu să găseşti un tip de ţinută la care nu s-ar potrivi o geacă din denim. Este una dintre piesele clasice pe care trebuie să o ai neapărat în garderoba ta. Pentru un look fresh, nu ezita să o foloseşti ca unul dintre straturile ţinutei tale. O poţi purta peste o cămaşă cadrilată, foarte în vogă în acest sezon, şi o vestă subţire din fâş. Adaugă o eşarfă, o pereche de pantaloni skinny şi o pereche de botine şi obții o ţinută perfectă pentru o plimbare de weekend.

3.Sacoul din tweed

De-a lungul secolelor, sacourile de dama au fost „reinventate” de numeroşi designeri, de la Coco Chanel la Cristobal Balenciaga, dar nu a lipsit niciodată de pe podiumurile de prezentare ale marilor case de modă. Pentru sezonul rece, sacoul din tweed, cu o croială clasică şi alură englezească, este o necesitate pentru orice femeie care se îngrijeşte de garderoba ei. Anul acesta, sacoul din tweed a fost prezent în colecţiile tuturor designerilor celebri, în diferite variante, aşa că ai de unde să te inspiri. Important este să alegi un model care se potriveşte personalităţii tale, în culori care să îţi pună în evidenţă tenul. O piesă versatilă, sacoul din tweed poate fi purtat şi la ţinute sport, dar şi la cele elegante. Este sofisticat și atât de uşor de purtat, încât va deveni rapid una dintre piesele tale preferate.

4.Trenciul scurt

Cu siguranţă ştii că trenciul este una dintre piesele de bază într-o garderobă, dar te-ai gândit vreodată cât de importantă este lungimea sa? Un trenci mai lung de genunchi poate fi mai dificil de integrat în ţinute mai sport şi, mai ales dacă are două rânduri de nasturi, s-ar putea să pară pretenţios în anumite combinaţii. Un trenci scurt – sau mai bine spus o jachetă inspirată din estetica trenciului – poate fi mai adecvată pentru tine, dacă preferi ţinutele mai casual.

5.Geaca de iarnă cu puf

O geacă cu puf este ideală pentru sezonul rece. Nu numai că este foarte călduroasă, dar este şi foarte uşoară şi tu nu o să te simţi sufocată în ea. În funcţie de modelul pe care îl alegi, o poţi purta chiar şi peste ţinutele de birou şi în orice fel de alt look preferi. Dacă o îngrijeşti cu grijă, o astfel de geacă poate rămâne mulţi ani în garderoba ta.

Pentru ţinute de toamnă călduroase, dar stilate şi în pas cu moda, alege geci şi jachete uşor de accesorizat şi pe care le poţi „reinventa” de la an la an.

Sursă foto: Pexels.com

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole