Antena 3 CNN Externe Cinci germani suspectaţi de terorism, care călătoreau de la Bucureşti către Istanbul, arestați în Bulgaria

Cinci germani suspectaţi de terorism, care călătoreau de la Bucureşti către Istanbul, arestați în Bulgaria

1 minut de citit Publicat la 17:38 20 Apr 2017 Modificat la 17:38 20 Apr 2017

Autorităţile bulgare au arestat la punctul de frontieră Kapitan Andreevo, de la graniţa cu Turcia, cinci cetăţeni germani, dintre care unul minor, suspectaţi de implicare în activităţi teroriste, a anunţat joi Agenţia de stat bulgară pentru securitate naţională (SANS), citată de agenţiile BTA şi Xinhua, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat difuzat de SANS, cei cinci au fost arestaţi pe data de 12 aprilie în timp ce călătoreau cu trenul de la Bucureşti către Istanbul. În text se menţionează că autorităţile bulgare au motive suficiente să considere că suspecţii sunt simpatizanţi ai unei organizaţii teroriste. Comportamentul lor prezintă semne de radicalizare, tipice combatanţilor terorişti străini. 

Conform informaţiilor obţinute de autorităţile bulgare, patru dintre cele cinci persoane arestate au fost implicate în susţinerea unei organizaţii teroriste active în Siria şi Irak, iar minorul încerca să ajungă în Siria pentru a se alătura unei grupări teroriste. 

Autorităţile germane le-au interzis celor cinci să părăsească teritoriul Germaniei pentru a-i împiedica să se alăture mişcărilor teroriste din Siria şi Irak. Unul dintre ei folosea un paşaport aparţinând unui alt cetăţean german. 

Având în vedere intenţiile lor, scopul călătoriei şi celelalte indicii, cei cinci cetăţeni germani arestaţi la frontiera bulgaro-turcă au fost consideraţi de autorităţile de la Sofia ca fiind o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Prin urmare, cei patru adulţi au fost expulzaţi în Germania, urmând ca şi minorul să fie preluat de familia sa din Germania

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole