Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Cinci etape prin care trec toate relațiile de cuplu, cu Lidia Fecioru. "Putem fi îndrăgostiți și 10 ani de partenerul nostru"

Cinci etape prin care trec toate relațiile de cuplu, cu Lidia Fecioru. "Putem fi îndrăgostiți și 10 ani de partenerul nostru"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:00 22 Apr 2023 Modificat la 19:43 22 Apr 2023

1. Îndrăgostirea

Prima etapă este îndrăgostirea. Îndrăgostirea este pasiunea. Îți place și cum miroase și cum merge și cum stă și cum se așează și cum se îmbracă și cum se dezbracă, totul. Chiar dacă sunt unele defecte, noi nu le vedem, trecem peste tot și peste toate. Aceste etape le putem lungi, adică, putem fi îndrăgostiți 10 ani de partenerul nostru.

Îndrăgostirea este pasiunea. Îți place și cum miroase și cum merge și cum stă și cum se așează și cum se îmbracă și cum se dezbracă, totul. Chiar dacă sunt unele defecte, noi nu le vedem, trecem peste tot și peste toate.

2. Confortul și crearea cuplului

A doua etapă este confortul și crearea cuplului. Noi tot timpul spunem când găsim pe cineva că este sufletul nostru pereche. Nu are cum. Dacă ar fi sufletul pereche ar fi un dezastru, că nu poți să trăiești cu tine însuți. De cele mai multe ori, cealaltă pereche are ce ne lipsește nouă. Lucrurile acestea sunt foarte importante, pentru că noi așa, construim cuplul. Ne acomodăm unul cu celălalt. 

În această perioadă se pun la punct, cine este cel care aduce mai mulți bani, cine este cel care are grijă de casă, cine e cel care duce gunoiul mai des. Își trasează obiceiurile, tot ce are de făcut. De obicei, în etapa asta se întâmplă foarte multe divergențe, dar pentru că este la început, se trec cu vederea.

3. Îndoielile

La etapa a treia începem să avem îndoieli. Sigur am ales ce trebuie? În perioada de acomodare, are loc și cearta și ulterior vine perioada de îndoială. E bine să cântărim foarte bine. Pentru că momentele de îndoială în interiorul nostru ne omoară sentimentele pe care le aveam la început.

4. Respectul

Etapa a patra este vulnerabilitatea, sau onestitatea, respectul. În această etapă ne accentuăm părțile umane din noi. În perioada aceasta apar deja copiii și vezi cât de multe responsabilități își asumă fiecare.

5. Stabilitatea

Etapa a cincea este stabilitatea. Din punct de vedere psihologic stabilitatea vine pe la 40, 45 de ani. Dacă ne uităm la ce se întâmplă acum în societate, stabilitatea nu mai știi când mai e. Nu o mai putem lega de vârstă pentru că se schimbă valorile, se schimbă interesele, se schimbă totul. Viața în sine s-a schimbat, Nu mai putem să spunem că trăim astăzi cum trăiam acum cinci ani.

Dacă vrem să păstrăm persoana de lângă noi și ne este scumpă trebuie să avem și răbdare și toleranță și iertare. Omul slab este cel care nu iartă, Iartă oamenii puternici.

 

Citește mai multe din Adevăruri ascunse
» Citește mai multe din Adevăruri ascunse
TOP articole