Antena 3 CNN Externe Cinci arestări și mai multe arme confiscate într-o operațiune antiteroristă din Franța

Cinci arestări și mai multe arme confiscate într-o operațiune antiteroristă din Franța

<1 minut de citit Publicat la 20:44 02 Mai 2017 Modificat la 20:44 02 Mai 2017

Patru bărbați și o femeie au fost arestați marți în mai multe locuri din Franța. Mai mult, arme au fost confiscate de către serviciile antiteroriste, care se tem de o posibilă acțiune violentă, potrivit unor surse judiciare.

Armele erau deținute legal de un apropiat al unuia dintre suspecți, au indicat două surse apropiate anchetei. Acești doi bărbați se află printre cei aflați în custodia poliției.

Arestările au avut loc în cadrul unei anchete preliminare deschise la parchetul antiterorist în luna martie în urma unor informații, a precizat sursa judiciară.

Unii dintre cei arestați mențineau legătura pe internet și prin intermediul rețelelor de socializare, iar unele dintre mesajele trimise de aceștia au indicat posibilitatea unei acțiuni violente, a adăugat o sursă apropiată anchetei.

În seara zilei de 20 aprilie, cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, un bărbat a deschis focul pe Champs-Elysées asupra unor polițiști, omorându-l pe unul dintre ei. Agresorul, care a afirmat că aparține Statului Islamic (SI), a fost ucis.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole