Informația provine de la președintele Comunității Evreiești din Viena, Oskar Deutsch.
"În timpul nopții, a fost provocat un incendiu în partea evreiască a Cimitirului Central (Poarta IV). A ars vestibulul sălii de ceremonii.
Au fost vopsite svastici pe pereții exteriori. Nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii și poliția fac cercetări", este mesajul acestuia postat pe rețeaua X (fostă Twitter).
Purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri, Gerald Schimpf, a declarat pentru Austria Press Agency că incendiul a avut loc în timpul nopții și că s-a stins în mare măsură până când pompierii au fost alertați, la scurt timp după ora 8 dimineața, notează Times of Israel.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat publicității o declarație în care condamnă "în termenii cei mai fermi" atacul asupra cimitirului evreiesc.
Nehammer a spus că antisemitismul nu-și are locul în societatea austriacă și și-a exprimat speranța că autorii atacului vor fi găsiți rapid.
Fost ministru: "Totul a plecat de la dezinformarea BBC"
Nu există nicio îndoială că a fost un atac antisemit. Vedem deja astfel de lucruri. Au fost în Germania, acum în Austria. Din păcate, este un val uriaș de antisemitism. Este provocat în principal de aceste fake news-uri pe care presa internațională câteodată le ia și le difuzează drept informații credibile. Totul a pornit de la modul în care BBC a relatat despre acea rachetă care a căzut asupra acelui spital din Gaza și despre care a spus că a fost lansată de israelieni cu intenția clară de a omorât civili în spital.
S-a demonstrat că a fost o rachetă trasă de Jihadul Islamic, o altă organizație teroristă care acționează în Fâșia Gaza și că nu a căzut pe spital, ci într-o parcare alăturată, și că n-au murit 500 de oameni, ci câteva zeci, dar nu mai contează. Oamenii au fost deja inflamați. Ei sunt alimentați în momentul de față mai ales pe rețelele sociale. De exemplu TikTok, care are un miliard de utilizatori în momentul de față, este o rețea controlată de China și (pe care) se promovează foarte multe filmulețe anti-israeliene care duc la reacții antisemite.
Aceste acțiuni nu sunt coordonate de vreo grupare, sunt pur și simplu oameni care sunt intoxicați pe rețelele de socializare sau din mass-media tradițională, și sunt împinși spre asemenea fapte. Este deosebit de grav, sunt lucruri deosebit de grave, pe care nu le-am mai văzut din timpul celui de-al Doilea Război mondial", a spus la Antena 3 CNN fostul ministru Ilan Laufer.