Meteorologul ANM Alina Șerban a devzăluit, la Antena 3 CNN, ce arată hărțile pentru Europa și dacă se îndreaptă și către România valul de frig.
"Vorbim de o formațiune depresionară extinsă în parte de nord, nord-vest, și cu deplasare către estul Europei, care a înglobat o masă de aer rece, ce a determinat scăderi ale valorilor termice chiar și în țara noastră.
Pe parcursul zilei de ieri, s-a răcit partea de sud-est a teritoriului României, semnificativ chiar, față de intervalul anterior în care am avut temperaturi de primăvară, chiar de început de vară.
Astăzi și în zilele următoare vorbim de temperaturi mai modeste.
De subliniat este vântul, care prezintă și va continuă să prezinte intensificări în majoritatea regiunilor. Pe parcursul zilei de astăzi, și prima parte a zilei de mâine, în sudul și estul țării noastre. Intensificări de 45-55 km/h, iar izolat chiar 60-70 km/h. Viteze mai mari ale vântului vor fi în zonele de munte, peste 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vorbim de rafale de 100-110 km/h, asociate și cu ninsoare, astfel încât va determina viscol și vizibilitate redusă în zona respectivă.
Precipitații vom avea în toată jumătatea de nord a țării noastre, însă vor fi pe arii restrânse, nu foarte însemnate cantitativ, și în general sub formă de ploaie.
Această masă de aer rece se va resimți în zona țării noastre, în zilele următoare, în mod deosebit în jumătatea estică."
Avertizări meteo Cod roșu, portocaliu și galben de ger și vijelii, în mai multe țări
Au fost emise alerte de Cod roșu, portocaliu și galben pentru Europa centrală, nord-estică și sud-estică, în special pentru vânt puternic (peste 100...110 km/h, mai ales la altitudini de peste 1000m) și pentru ninsoare, potrivit ANM.
Germania - Cod roșu si portocaliu
Danemarca, Letonia, Polonia, Slovacia - Cod portocaliu.
România - Cod Galben de vânt și viscol în zonele montane.
Alertele sunt determinate de un ciclon rece, care va fi împins de o masă de aer cald, astfel că mâine și poimaine, va fi din nou mai cald decât normalul perioadei, în cea mai mare parte a continentului.