Antena 3 CNN Meteo România, lovită de ciclon. Alertă cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice

România, lovită de ciclon. Alertă cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 10:19 18 Iun 2021 Modificat la 10:25 18 Iun 2021

Avertizarea cod galben este valabilă de vineri, 18 iunie, ora 10:00, până sâmbătă, 19 iunie, ora 23:00. 

În intervalul menționat în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni. Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

Ploi torențiale până sâmbătă seara

Codul portocaliu va intra în vigoare vineri, 18 iunie, ora 12:00 și va fi valabil până sâmbătă, 19 iunie, ora 23:00. 

În intervalul menționat, în județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat 60...80 l/mp.

Ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole