Antena 3 CNN Meteo Ciclon în Marea Negră. Pe litoral a plouat în două zile cât pentru două luni

Ciclon în Marea Negră. Pe litoral a plouat în două zile cât pentru două luni

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:33 30 Aug 2024 Modificat la 10:33 30 Aug 2024

Pe litoral a plouat în două zile cât pentru două luni. De asemenea, un ciclon s-a format în Marea Neagră, în apropiere de țărmul românesc.

Apa mării este înregistrează 26 de grade Celsius, ceea ce a favorizat dezvoltarea sistemului bogat în umiditate și energie. În acest context, în Marea Neagră s-a format un ciclon.

De joi dimineață, județul Constanța s-a aflat sub mai multe avertizări meteo cod portocaliu și roșu de ploi torențiale. În județ a plouat în aproximativ două zile cât pentru două luni. Numai în Mangalia au căzut 84 de litri/mp, din care 50 litri au căzut în 12 ore. Totodată, au căzut 31 de litri/mp în Constanța, din care 20 litri în aproximativ trei ore.

Meteorologii au emis, vineri, noi avertizări cod portocaliu și galben de ploi torențiale pentru județele Constanța și Tulcea. În timp ce aceste zone vor fi afectate de furtuni, în vestul țării vor fi temperaturi foarte ridicate.

Treisprezece localităţi din judeţul Constanţa s-au aflat vineri dimineaţă sub avertizare Cod roşu de ploi. Meteorologii anunțau că acolo cantităţile de apă vor depăși 30-35 de litri pe metrul pătrat, în zone unde în ultimele ore s-au acumulat deja cantităţi de 50-60 de litri pe metrul pătrat.

Mai multe case și curți din localități de pe litoral au fost inundate în urma ploilor.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole