Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cum a reușit CIA să organizeze eliminarea liderului Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri

Cum a reușit CIA să organizeze eliminarea liderului Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:56 02 Aug 2022 Modificat la 20:24 02 Aug 2022

El a fost vizat de o operațiune specială a CIA.

Agenția americană de spionaj l-a urmărit luni de zile pe Al-Zawahiri în vila sa din Kabul.

Liderul organizației teroriste a fost inițial localizat la începutul lunii aprilie și de atunci mișcările i-au fost monitorizate în permanență.

"La ordinul meu, Statele Unite au efectuat cu succes un raid aerian în Kabul, Afganistan, omorându-l pe emirul rețelei Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri. Al-Zawahiri a fost numărul doi, după Osama bin Laden, în ierarhia rețelei în momentul atacurilor din 11 septembrie 2001", a declarat președintele american Joe Biden.

Totodată, Al-Zawahiri a avut un rol-cheie în mai multe atentate care au vizat cetățeni americani.

Uciderea liderului Al-Qaeda, anunțată de SUA după trei zile

Considerat cel mai căutat terorist din lume, liderul Al-Qaeda a fost ucis sâmbătă, în centrul capitalei afgane.

În vârstă de 71 de ani, Al-Zawahiri se afla pe balconul vilei în momentul în care două rachete Hellfire, lansate de o dronă, au lovit în plin clădirea.

În timpul operațiunii, niciun soldat american nu s-a aflat în zona respectivă.

"Este un succes cu o mare încărcătură simbolică, unul dintre ultimii lideri originali ai Al-Qaeda, care a făcut atât de mult rău în toată lumea", a comentat David Petraeus, fost director CIA.

El a remarcat, totodată, că "talibanii nu și-au învățat lecția", cu referire la faptul că acești fundamentaliști islamici i-au acordat găzduire și lui Osama bin Laden, înainte de a fi ucis la Abbottabad, în Pakistan, în data de 2 mai 2011, într-o operațiune a armatei americane.

Anunțul eliminării liderului grupării teroriste vine la aproape un an de la retragerea haotică a forțelor americane din Afganistan, în urma căreia talibanii au preluat din nou controlul țării.

În ultimele săptămâni, Ayman al-Zawahiri apăruse în mai multe mesaje video în care își îndemna adepții să atace obiective americane.

Fotomontaj: rachetă Hellfire lansată dintr-o dronă Predator (stânga); Ayman al-Zawahiri (dreapta)

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole