Mădălina Creuset este unul dintre cei 4.000 de medici români care profesează în Franţa. O face la cel mai înalt nivel, în chirurgia plastică, la Polyclinique de la Baie - Normandie. A lăsat în urmă România acum 8 ani, dezamăgită de corupţia sistemului sanitar românesc, dar, mai ales, împinsă de dorinţa de a vedea rezultatele sacrifiicilor făcute pentru meseria pe care o iubeşte, scrie adevarul.ro.
Când a plecat din România, în 2008, era medic primar. Lucrase la Spitalul de Urgenţe Iaşi, la Spitalul Floreasca, la Spitalul Municipal Bucureşti (în anii de rezidenţiat), la Spitalul Sf. Pantelimon - Bucureşti şi Clinica Medicover.
"Consider că am avut o bună pregătire în domeniul meu, mai ales că eu nu am făcut rezidenţiatul într-o singură clinică: am făcut trei ani la Iaşi, cu domnul Profesor Luchian şi apoi, cu domnul Profesor Stamate, am făcut un an la domnul Profesor Lascăr şi un an la doamna Profesor Doina Ionescu, căreia îi datorez orientarea mea spre chirugie plastică. În specialitatea mea, nu erau tratate în limba română (doar un mic manual de arsuri), deci am învăţat după tratate americane sau franceze, cărţi pe care nu ni le permiteam, dar pe care le copiam la xerox după originale aduse prin grija domnului Profesor Luchian, sau prin schimburi între colegi. Rezidenţiatul a fost foarte dur, cu ore de muncă pe care nu le număram (rămâneam şi câte 3 zile în spital, încontinuu), mai ales că toate clinicile în care am lucrat erau în spitale de urgenţe. Nu regret această muncă titanică, doar că am făcut sacrificii personale, care mai târziu m-au costat scump", povesteşte medicul Mădălina Creuset.
”(...) Eu sunt aceeaşi persoană şi în România şi în Franţa, cu aceeaşi putere de muncă şi aceeaşi dedicaţie pentru pacienţi şi pentru această profesie. Problema este mediul în care lucrezi. Corupţia care macină România în toate domeniile nu a ocolit sistemul sanitar şi în acest domeniu, consecinţele sunt grave, pentru că mor oameni, cum bine am văzut în cazul Colectiv, în cazul infecţiilor nosocomiale, în cazul bebeluşilor... Şi nu doar corupţia. Faptul că noi am trecut de la o societate complet etatizată la o societate a capitalismului sălbatic, care nu mai respectă nicio regulă şi care, mai ales, face abstracţie de orice lege a produs o mutaţie în mentalitatea oamenilor, în modul lor de comportament, şi nu în sensul bun. Mai simplu, ne-am câştigat libertatea, şi apoi nu am mai ştiut ce să facem cu ea", a spus dr. Mădălina Creuset.
Citește continuarea pe adevarul.ro.
Citeste mai mult: adev.ro/oej2gr
Citeste mai mult: adev.ro/oej2gr