Antena 3 CNN Life Timp liber Film Chris Rock a refuzat să depună plângere împotriva lui Will Smith

Chris Rock a refuzat să depună plângere împotriva lui Will Smith

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 10:14 28 Mar 2022 Modificat la 10:14 28 Mar 2022

Poliția a spus că comediantul Chris Rock a refuzat să depună plângere împotriva lui Will Smith, după ce actorul l-a lovit pe scenă.

Aceasta înseamnă că Departamentul de Poliție din Los Angeles nu va investiga și nu va urmări posibilele acuzații împotriva lui Smith.

„Entitățile de investigație ale LAPD sunt la curent cu un incident între două persoane în timpul programului Premiilor Academiei”, a spus departamentul într-un comunicat, potrviti NBC News.

„Incidentul a implicat un individ care l-a pălmuit pe altul”, a continuat LAPD. „Persoana implicată a refuzat să depună plângere la poliție. Dacă partea implicată dorește să facă acest lucru la o dată ulterioară, LAPD va fi disponibil pentru a finaliza un raport de investigație”.

Gazda a făcut o aluzie despre coafura inedită a soției lui Will Smith, actrița Jada Pinkett Smith.

Se pare că nici aceasta nu ar fi apreciat gluma lui Chris Rock, fiind filmată dând ochii peste cap în timp ce stătea lângă soțul ei. 

Will Smith a părut să râdă la început, dar apoi s-a ridicat rapid de pe scaun și l-a lovit pe Rock peste față.

Rock a răspuns: „Oh, wow. Will Smith tocmai m-a pocnit zdravăn!”. El a continuat ulterior: „Aceasta a fost cea mai grozavă noapte din istoria televiziunii”.

Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole