Antena 3 CNN Actualitate Locale Chirii uriașe la început de an universitar. O garsonieră în Cluj a ajuns să coste 600 de euro pe lună | Ce opțiuni au studenții

Chirii uriașe la început de an universitar. O garsonieră în Cluj a ajuns să coste 600 de euro pe lună | Ce opțiuni au studenții

Mia Lungu, Bianca Timșa
1 minut de citit Publicat la 16:16 03 Oct 2022 Modificat la 16:29 03 Oct 2022

Prețul chiriilor a explodat în ultima lună în Cluj. În perioada verii prețurile medii pentru închirierea apartamentelor de 2 camere sau ale garsonierelor au crescut cel mai mult în Cluj-Napoca, cu 30% în luna iulie față de aceeași lună a anului 2021.

Spre exemplu, daca în luna iulie a acestui an se închiria o garsonieră cu prețul mediu de 300 de euro, în ultima lună cererea a crescut foarte mult și a ajuns la prețul de peste 320 de euro.

Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate, iar prețurile au ajuns chiar și la 600 de euro. Cererea a fost mult mai mare decât anul trecut, asta pentru că de azi a început noul an universitar, iar studenții s-au întors fizic la facultăți. 

Mulți dintre ei au optat încă de la începutul anului pentru găsirea unei chirii la prețuri acceptabile. Există cazuri în care studenții au decis să își caute un loc la cămine.

Spre exemplu, un loc în căminele Universității Babeș Bolyai pornește de la 80 de lei, iar cele mai scumpe sunt 170 de lei, în funcție de dotări și numărul de persoane din cameră.

Conform specialiștilor în imobiliare, în ultima lună nu prea au făcut față ofertele în comparație cu cererile. Aceștia se așteaptă la o scădere a prețurilor în perioada sezonului de iarnă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole